Aurul rușilor îi scoate din minți pe britanici. Londra trage un semnal de alarmă

Simona Haiduc |
Data publicării:
Aur / FOTO: Nord Gold
Aur / FOTO: Nord Gold

Britanicii au tras un puternic semnal de alarmă, recomandând instituțiilor financiare să fie foarte atente la ceea ce face Moscova. 

Agenția britanică de combatere a criminalității (NCA) a lansat miercuri o alertă, atrăgând atenția instituțiilor financiare „că Rusia folosește aurul ca mijloc de a submina impactul regimului britanic de sancțiuni”, potrivit unui comunicat de presă. 

Se șterg toate urmele

„Având în vedere importanța Regatului Unit pe piața aurului, NCA avertizează asupra încercărilor deliberate de spălare a aurului sancționat pentru a-i masca originea, astfel încât să poată fi ascuns pe fluxurile de aprovizionare și vândut în Marea Britanie, dar și la nivel internațional”, explică NCA în comunicatul său. 

Potrivit Agenției, aurul este o sursă crucială de venit pentru efortul de război al Rusiei în Ucraina: una dintre cele mai mari ca valoare după petrol și gaze. În 2021, spre exemplu, metalul galben a reprezentat 12,6 miliarde de lire sterline pentru economia rusă.

NCA menționează că, începând cu 21 iulie 2022, aurul rusesc este tot mai mult expediat în țări care nu aplică sancțiunile pentru metalul galben de proveniență rusească. „Odată topit, retopit sau rafinat, originea aurului nu poate fi determinată prin examinare, deoarece toate semnele distinctive se pierd prin producedurile aplicate”.

Noi sancțiuni britanice 

Ministerul de Externe al Marii Branic a anunțat tot miercuri, noi sancțiuni împotriva a 29 de persoane și entități din sectoarele rusești de aur și petrol. Este vorba despre „oligarhi și companii din Rusia, dar și intermediari din terțe țări, care alimentează veniturile din război ale Rusiei”, a spus ministerul. Noile sancțiuni vizează în special doi dintre cei mai mari producători de aur din Rusia, Nord Gold PLC și Highland Gold Mining Limited, precum și o rețea cu sediul în Emiratele Arabe Unite, responsabilă de direcționarea către Rusia a „peste 300 de milioane de dolari în venituri realizate din comercializarea aurului”.

Până în prezent, Marea Britanie a sancționat peste 1.800 de persoane, companii și grupuri din Rusia. London Bullion Market Association (LBMA) acreditează rafinăriile de aur din întreaga lume și stabilește standardul global de facto pentru industrie. Rafinăriile acreditate de LBMA reprezintă până la 92% din producția mondială anuală de aur extras, potrivit NCA.

Citește și Optimismul ieftinește aurul care scade sub 2.000 $ pe uncie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 446542.22RON
1 ETH = 16050.05RON
1 LTC = 486.75RON
1 XRP = 10.45RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel