AUR, mai este activul de REFUGIU? Ce sfaturi dau experții

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Se pare că există și alte instrumente care pot proteja împotriva inflației
Se pare că există și alte instrumente care pot proteja împotriva inflației

Dacă în data de 20 ianuarie, aurul s-a tranzacționat la 1.844,4 dolari/uncie, cea mai ridicată valoare din 22 noiembrie 2021, vineri, prețul metalului galben coborâse deja sub 1800 de dolari/uncie, până la 1970,30 dolari/uncie. Ce s-a întâmplat între timp care să determine o asemenea oscilație puternică? În primul rând politica monetară a Rezervei Federale a SUA și, în al doilea rând creșterea tensiuniunilor geopolitice din Ucraina.

"Aurul reacționează în sfârșit la inflația ridicată la nivel global. Rămâne de văzut dacă aurul va reuși să se consolideze la aceste niveluri”, declara, în urmă cu o săptămână Fawad Razakzada, analist la casa de brokeraj ThinkMarketsa. Potrivit expertului, rolul tradițional al aurului (protecție împotriva inflației) și scăderea acțiunilor din sectorul tehnologic susțin cererea, deoarece investitorii încearcă să își protejeze investițiile.

Pierderea interesului din partea investitorilor financiari, esențiali pentru susținerea pieței aurului a fost, în opinia specialiștilor consultați de Bloomberg, unul dintre factorii cheie care au stat la baza slăbiciunii prețului aurului în 2021, când metalul galben s-a tranzacționat într-un interval îngust de aproximativ 1800 de dolari/uncie și a încheiat anul cu o pierdere de 3,5%.

Potrivit calculelor Refinitiv, declinul valorii aurului a fost cel mai semnificativ din 2015, când prețul metalului la COMEX s-a prăbușit cu 10,4%. În ultimii șapte ani, aurul s-a mai depreciat doar o singură dată - cu 2,7% în 2018. Iar creșterea maximă a fost înregistrată în 2020 - 24,6%.

Există vreo șansă ca în 2022 aurul să recâștige interesul investitorilor și să continue să ia cu asalt maximele?

În 2021, piața s-a protejat cu adevărat împotriva inflației cu alte instrumente, precum sectorul imobiliar, fondurile de investiții imobiliare și acțiuni", a comentat Nancy Tengler, trader la Laffer Tengler Investments, într-un interviu acordat CNBC. În opinia sa, prețul aurului ar putea începe să crească doar dacă dolarul continuă să slăbească. Cu toate acestea, chiar și în acest caz, alte metale prețioase pot fi mai atractive, deoarece "în spatele lor se află cursul pentru decarbonizarea planetei și energia verde", a spus expertul.

"Nu cred că aurul este o acoperire bună în acest moment. Sincer, bitcoin sau imobiliarele ar arăta mai bine din punctul meu de vedere", a declarat pentru CNBC Craig Johnson, analist senior de cercetare tehnică la Piper Sandler.

- Sber CIB prognozează pentru 2022 un preț mediu de 1550 de dolari/uncie

- Promsvyazbank merge pe o estimare de 1740 de dolari/uncie

- UBS avansează o cifră mai mică, de 1650 de dolari/uncie

- Banca Aton se oprește la o valoare medie de 1900 de dolari/uncie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9741
USD
Azi 4.8373
Diferența 0.0605
Zi precendentă 4.7768
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.8373 RON
GBP flag1 GBP = 5.9967 RON
CHF flag1 CHF = 5.3185 RON
AUD flag1 AUD = 3.0067 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3594 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4246 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 412.9649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 474185.72RON
1 ETH = 17378.34RON
1 LTC = 540.33RON
1 XRP = 11.95RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17031.701.86%
BET-BK3178.151.22%
BET-EF923.801.91%
BET-FI61732.64-0.46%
BET-NG1218.511.62%
BET-TR37557.741.86%
BET-TRN36506.071.86%
BET-XT1466.891.52%
BET-XT-TR3179.861.52%
BET-XT-TRN3097.381.52%
BETAeRO885.891.19%
BETPlus2519.201.86%
RTL37934.681.89%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel