Au cuvântul experții JPMorgan: Serviciile, imobiliarele vor performa

Simona Haiduc |
Data publicării:
Totul luat la puricat / FOTO: Freepik
Totul luat la puricat / FOTO: Freepik

Analiștii JPMorgan se așteaptă ca performanța puternică înregistrată de sectoarele defensive în trimestrul doi să continue, în contrast rezultatele mai slabe din primele trei luni ale anului.

Într-un raport publicat luni, banca americană recomandă o strategie care să pună accent atât pe sectoarele defensive, cât și pe materii prime. 

Schimbare

„Sectoarele defensive – utilități, imobiliare și produse de larg consum – au fost cele trei paliere care au avut cele mai slabe rezultate în primul trimestru”, se arată în raport. A urmat însă o schimbare de direcție, astfel că aceleași domenii au venit, în trimetrul doi, cu performanțe notabile în Europa. Această schimbare vine pe măsură ce sectoarele axate pe cicluri economice, precum automobilele, călătoriile, petrecerea timpului liber și produsele chimice, înregistrează o performanță în scădere.

Nu este deloc așa

JPMorgan contestă convingerea investitorilor că acțiuni ale sectoarelor ciclice trebuie cumpărate când indicii managerilor de achiziții (PMI) sunt în creștere. Experții băncii susțin că, dimpotrivă, mai mulți factori fac sectoarele defensive mai atractive.

În primul rând, ei observă că sectoarele ciclice au înregistrat deja câștiguri semnificative în 2023, în ciuda scăderii PMI. JPMorgan comentează că prețurile actuale din aceste sectoare nu mai oferă o valoare investițională bună.

În plus, banca de investiții subliniază că, în timp ce activitatea de producție este în creștere în Europa și China, creșterea economică din Statele Unite ar urma să scadă până la sfârșitul anului, ceea ce ar aduce beneficii sectoarelor defensive.

Prețul gazelor

În ceea ce privește randamentele obligațiunilor, JPMorgan își menține opinia că randamentele obligațiunilor americane au atins cel mai înalt nivel, ceea ce favorizează, în general, sectoarele defensive și acțiunile orientate spre creștere față de cele considerate acțiuni cu randament.

Banca se așteaptă ca utilitățile să beneficieze de o creștere a prețurilor gaze naturale. După un declin de doi ani, sectorul imobiliar este acum favorizat grație unui climat de creditare mai favorabil. În plus, produsele de larg consum sunt considerate bine evaluate în raport cu prețurile lor în 2022.

Aici, prudență maximă!

Pe de altă parte, JPMorgan sugerează prudentă în sectoarele de consum discreționar, în special auto și bunuri de lux. Ea recomandă menținerea investițiilor sub medie în produse chimice, în ciuda scăderii recente a prețului acestora și reafirmă o abordare prudentă a investițiilor în bănci.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.7768
Diferența -0.0092
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9853 RON
CHF flag1 CHF = 5.3054 RON
AUD flag1 AUD = 2.9668 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4204 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 403.3538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 451367.04RON
1 ETH = 15963.40RON
1 LTC = 478.49RON
1 XRP = 10.32RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16924.440.40%
BET-BK3171.480.61%
BET-EF917.910.21%
BET-FI61555.920.40%
BET-NG1214.170.03%
BET-TR37321.230.40%
BET-TRN36276.180.40%
BET-XT1459.850.35%
BET-XT-TR3164.590.35%
BET-XT-TRN3082.500.35%
BETAeRO875.890.46%
BETPlus2501.930.39%
RTL37682.870.47%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel