Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile cere amânarea unor măsuri post-Brexit care ar duce la scumpirea mașinilor electrice

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Mașini electrice
Mașini electrice

Pentru a evita riscul scumpirii mașinilor electrice, lucru care are avea repercursiuni decisive pentru această piață, autoritățile din domeniu fac eforturi pentru a împiedica implementarea unor reglementări care ar duce la aceste creșteri.

"UE şi Marea Britanie trebuie să adopte urgent măsuri pentru a amâna reglementările privind comercializarea vehiculelor electrice între blocul comunitar şi Regatul Unit, care vor duce la preţuri mai mari cu 10%", a anunţat luni Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), grupul de lobby al industriei auto europene, transmite Reuters.

"Majorarea preţurilor vehiculelor electrice în Europa, chiar în momentul în care trebuie să luptăm pentru cota de piaţă, în contextul intensificării concurenţei internaţionale, nu reprezintă mişcarea potrivită", susţine preşedintele ACEA şi şeful Renault, Luca de Meo, înaintea planificatei reuniuni comerciale între oficialii din UE şi Marea Britanie din această săptămână.

Companiile auto de pe ambele părţi ale Canalului Mânecii au cerut UE să amâne cerinţele comerciale post Brexit. Conform acordului comercial convenit când Marea Britanie a părăsit blocul comunitar, 45% din valoarea unui vehicul electric vândut în UE trebuie să vină din Regatul Unit sau din UE din 2024, pentru evitarea tarifelor. Dacă nu este îndeplinită reglementarea, se aplică tarife la import de 10%. Restricţii mai dure urmează să fie aplicate din 2027.

În timp ce multe baterii pentru vehicule electrice sunt produse în China, vehiculele care sunt trimise în ambele direcţii ar urma să devină mai scumpe din 2024, fără o amânare a noilor reglementări.

Producătorul auto Stellantis a avertizat că vor urma închideri de fabrici auto în Marea Britanie şi mii de concedieri, dacă nu va fi renegociat acordul, în timp ce Ford a apreciat că va fi întârziată tranziţia la vehicule electrice.

Alex Smith, director în cadrul Volkswagen Marea Britanie, a apreciat: "Suntem pe drumul tranziţiei spre vehiculele electrice şi nu ar fi de ajutor nimic din ce le-ar face mai scumpe".

Kemi Badenoch, ministrul britanic pentru Afaceri şi Comerţ, susţine că UE şi Regatul Unit sunt de mult timp în negocieri privind vehiculele, iar de majorarea tarifelor "vor beneficia doar companiile din China" care produc baterii pentru maşini.

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a cerut o amânare cu trei ani a reglementărilor.

Fără o amânare, tarifele ar putea totaliza 4,3 miliarde de euro în perioada 2024-2026, reducând în mod potenţial producţia de vehicule electrice cu aproximativ 480.000 unităţi.

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.

Citește și: Mașinile electrice, avantaje şi dezavantaje. Experţii şi clienţii, faţă în faţă: Ce trebuie să ştii înainte de a cumpăra una

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.7768
Diferența -0.0092
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9853 RON
CHF flag1 CHF = 5.3054 RON
AUD flag1 AUD = 2.9668 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4204 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 403.3538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 453254.84RON
1 ETH = 16137.18RON
1 LTC = 477.11RON
1 XRP = 10.38RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16924.440.40%
BET-BK3171.480.61%
BET-EF917.910.21%
BET-FI61555.920.40%
BET-NG1214.170.03%
BET-TR37321.230.40%
BET-TRN36276.180.40%
BET-XT1459.850.35%
BET-XT-TR3164.590.35%
BET-XT-TRN3082.500.35%
BETAeRO875.890.46%
BETPlus2501.930.39%
RTL37682.870.47%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel