Asigurătorii, nevoiți să se adapteze după înmulțirea tornadelor

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Tornada din Bărăgan care a distrus o localitate la începutul verii
Tornada din Bărăgan care a distrus o localitate la începutul verii

Asogurătorii din România vor să modifice legislația astfel încât să fie în pas cu realitățile meteo din țara noastră.

Vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) Cristian Roşu a declarat la Forumul Internaţional Asigurări - Reasigurări (FIAR) că: ”Am observat în ultimele luni că schimbările climaterice sunt foarte clare şi produc din ce în ce mai multe necazuri unor comunităţi din ce în ce mai mari. Se produc şi cutremure în regiuni în care până de curând se auzea expresia 'de ce să-mi asigur casa la cutremur, că la noi nu este?' (a se vedea Sălajul). Am avut schimbări de opinii, dezbateri, uneori aprinse, cu mulţi factori implicaţi în protecţia la dezastre. Am identificat principalele elemente ce ar trebui modificate legislativ, astfel încât aceste tipuri de asigurări să devină atractive. Atractive, atât la vânzare (asigurători, PAID, brokeri), cât şi la cumpărare (proprietari de locuinţe). Sperăm ca odată cu modificările ce vor surveni în legislaţie să apară şi modificări de mentalitate. Şi aici mă refer, în special, la proprietarii de imobile, care ar fi bine să nu mai aştepte ajutor de la stat (primării, guvern etc.), ci, printr-o simplă poliţă care valorează 10 sau 20 euro, adică echivalentul a 3, respectiv 6 pachete de ţigări pe an, pot beneficia de banii necesari să-şi construiască altă casă chiar. A se vedea inundaţiile din ultima vreme!!".

Citește și: Asigurarea obligatorie a locuinței, inutilă pentru cei mai mulţi români. Cine trebuie să schimbe legea

Roșu a mai spus că a fost întrebat des în ultima vreme despre modificările ce vor fi incluse în noua legislaţie şi le-a punctat succint: introducerea riscului de furtună; posibilitatea încheierii poliţei PAD de asigurători, intermediari sau PAID; instrumentarea şi lichidarea daunelor de asigurători şi/sau PAID; emiterea de către asigurători în co-asigurare cu PAID a poliţei obligatorie şi a celei facultative; deschiderea acţionariatului PAID către orice persoană fizică şi/sau juridică cu ridicarea pragului de deţinere de la 15% la 25 %, dar nu mai mult de 30 % din capitalul social şi alte mici corecţii, dar care vin din consecinţa legii şi nu au impact semnificativ. 

Citește și: Fenomenele meteo extreme, semnalate prin sistemul RO-ALERT

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 381530.88RON
1 ETH = 6913.14RON
1 LTC = 342.35RON
1 XRP = 9.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel