ASF: Numărul de investitori pe piaţa de capital ar putea ajunge la 300.000 în următorii doi ani

DCBusiness Team |
Data publicării:
Alexandru Petrescu, șeful ASF
Alexandru Petrescu, șeful ASF

Numărul de investitori pe piaţa de capital ar putea ajunge la 300.000 în următorii doi ani, dar pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie să fie create premisele de atractivitate, consideră preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu.

Publicitate

"Chiar ieri în Consiliul ASF am adoptat Raportul la semestrul I pentru 2024, care în scurt timp va fi publicat şi pe site-ul ASF, dar mi-au rămas câteva elemente cifrice în memorie, în timp ce-l citeam înainte de Consiliu. În primul semestru am ajuns la o valoare tranzacţionată de 15,6 miliarde (de lei - n.r.), cu 82% mai mult decât în semestru I anul trecut. Avem un număr al tranzacţiilor de 1.285.000, cu o creştere de 73% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cam 97% dintre ele se întâmplă pe BVB. Tranzacţiile cu titlurile de stat au crescut cu 188%. Deci cifrele sunt optimiste şi demonstrează faptul că totuşi suntem doar într-un reper de parcurs şi aştept cu nerăbdare să ne întoarcem aici, nu va lua mult până vom discuta de cifra de 300.000 de investitori. Estimarea mea este că undeva în următoarele 24 de luni ar trebui să se întâmple acest lucru", a spus Alexandru Petrescu, la un eveniment de specialitate.

Preşedintele ASF a afirmat că, pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie create premisele de atractivitate, iar pentru aceasta instituţia derulează mai multe acţiuni pe care trebuie să le finalizeze şi operaţionalizeze în piaţă.

El a declarat că atunci când a preluat actuala funcţie a găsit Autoritatea cu echipe de experţi extrem de bine pregătiţi, cu oameni cu bună înţelegere a fenomenului şi care au capacitatea de a se pune în amontele oricărui incident pe cele trei pieţe reglementate de ASF.

"Ce-aş vrea să devină piaţa de capital ca şi percepţie? Aş vrea să devină o sursă de finanţare la care instinctual, ca decident, fie că eşti din administraţia de stat, fie că eşti decident într-o companie privată, te gândeşti automat la piaţa de stat ca sursă de finanţare. Aşa cum te gândeşti astăzi la o bancă, m-aş duce să iau nişte bani de acolo ca să întreprind acest business sau să fac ştiu eu ce dezvoltare, ca edil de administraţie locală primar, preşedintele consiliului judeţean, nu te duci neapărat într-un, hai să spunem, proiect Anghel Saligny, care are la bază finanţe din bugetul de stat. E foarte bine pentru cei mai inspiraţi care se duc în zona fondurilor europene, dar poţi completa sau integral finanţa un proiect de administraţie locală de pe Bursa de Valori Bucureşti. Cum poţi să faci asta? Prin a înlesni, prin a facilita, prin a simplifica legislaţia. Şi de la începutul mandatului meu, respectiv Crăciun 2023, am avut o preocupare prin a scotoci prin sertare, la modul figurat, tot ceea ce a fost legislaţie care era mai mult sau mai puţin parcată. Şi am găsit multe idei foarte bune în zonă, de exemplu Legea 24, unde veţi vedea implementări de genul facilitate, simplificarea procedurilor pentru a lansa emisiuni de obligaţiuni municipale pentru diferite proiecte de logistică comunitară. Poate să însemne orice, de la o intersecţie, la o şcoală, la un spital", a spus Alexandru Petrescu.

Preşedintele ASF a menţionat că are foarte multă speranţă şi crede că acest tip de program va fi cel puţin la fel de popular precum este Fidelis.

Alexandru Petrescu a precizat că în perioada următoare are de gând să meargă la mai multe întruniri ale asociaţiilor de comune, de oraşe, preşedinţii de consilii judeţene, unde să aibă ocazia să le explice ce înseamnă să se finanţeze de pe piaţa de capital.

Şeful ASF a participat la conferinţa "ZF Piaţa de capital: Din ce în ce mai mulţi români investesc la Bursa de Valori. Numărul lor a ajuns la un maxim istoric, iar piaţa are resurse financiare disponibile. Cum pot companiile fructifica mai mult acest interes?".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9748
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.786
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9748 RON
USD flag1 USD = 4.7860 RON
GBP flag1 GBP = 6.0002 RON
CHF flag1 CHF = 5.3158 RON
AUD flag1 AUD = 2.9837 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3250 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4199 RON
SEK flag1 SEK = 0.4324 RON
XAU flag1 XAU = 402.6698 RON
Monede Crypto
1 BTC = 473853.77RON
1 ETH = 16625.85RON
1 LTC = 521.43RON
1 XRP = 11.05RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16857.730.77%
BET-BK3152.260.73%
BET-EF916.020.81%
BET-FI61313.55-0.15%
BET-NG1213.860.52%
BET-TR37174.130.77%
BET-TRN36133.200.77%
BET-XT1454.820.64%
BET-XT-TR3153.690.64%
BET-XT-TRN3071.880.64%
BETAeRO871.90-0.19%
BETPlus2492.100.74%
RTL37504.830.66%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel