"Autoritatea de Supraveghere Financiară salută adoptarea de către Parlamentul României a Legii privind reducerea impozitului pentru investitorii de pe piaţa de capital. Această nouă lege oferă o perspectivă diferită în ceea ce priveşte dezvoltarea pieţei de capital autohtone, având în vedere că simplifică aspecte de ordin fiscal ce puteau constitui bariere pentru accesul la bursă al populaţiei", se spune în comunicatul transmis presei.
Facilităţile oferite prin intermediul noii legi vor încuraja cu siguranţă micii investitori, impozitarea la sursă ducând la o debirocratizare a declarării veniturilor obţinute din investiţiile pe piaţa de capital, dar şi la o uşurare a poverii fiscale.
Mai mult, legea reprezintă un factor care va susţine implicarea pe termen lung a investitorilor de retail în tranzacţiile bursiere.
"Prevederile noii legi dedicată pieţei de capital vor genera cu siguranţă un interes crescut în rândul celor care nu au abordat, până acum, piaţa de capital şi vor transforma bursa într-un instrument şi mai atractiv pentru finanţarea companiilor. Autoritatea de Supraveghere Financiară a contribuit la conturarea acestui nou cadru legal, cu implicaţii semnificative pentru dezvoltarea pieţei de capital pe termen lung. Din aceste considerente, este de remarcat largul consens în ceea ce priveşte implicarea în realizarea acestei legi", a declarat preşedintele ASF, Nicu Marcu.
Citește și Ce trebuie să faci OBLIGATORIU înainte de a încheia o asigurare
Autoritatea de Supraveghere Financiară are ca obiectiv prioritar dezvoltarea pieţei de capital româneşti prin măsuri ce vizează atât actualizarea şi îmbunătăţirea permanentă a cadrului legislativ, cât şi abordarea proceselor de autorizare şi supraveghere într-o manieră care să răspundă în mod adecvat provocărilor legate de riscurile emergente.
ASF este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital, şi contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.