Așa-i la alții. Stimulați să folosească transportul public. Exemplul Austriei

Mara Ivan |
Data publicării:
Există și idei, există și voință de a le pune în aplicare
Există și idei, există și voință de a le pune în aplicare

Austria introduce un abonament anual comun pentru autobuze şi trenuri în 6 din 9 provincii federale, în speranţa de a încuraja renunţarea la autoturisme în favoarea transportului public, pentru scăderea emisiilor poluante, transmite miercuri DPA.

Acest tip special de abonament, denumit "Klimaticket Now", va fi lansat la 26 octombrie, conform anunţului făcut miercuri de ministrul mediului Leonore Gewessler. "Va fi o zi bună pentru climă", a susţinut el.

Deocamdată, statele federale Viena, Austria Inferioară şi Burgenland nu participă la acest proiect, dar se poartă negocieri cu autorităţile locale, conform lui Gewessler. 

Preţul unui astfel de abonament este de 949 de euro. Iniţial preţul anunţat a fost de 1.095 euro.

Aşa-numitul "bilet climateric" este un proiect central al Verzilor care fac parte din coaliţia de guvernare în Austria.

Persoanele care nu doresc să-şi cumpere un astfel de abonament anual pentru transportul în întreaga Austrie, pot opta pentru variante variabile în doar una sau două provincii.

Citește și Cât costă testele COVID în statele din Europa? Lista costurilor din fiecare țară

Costul acestor abonamente este subvenţionat de guvernul federal care a alocat pentru anul 2022 suma de 150 de milioane de euro pentru derularea acestui proiect.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 408878.00RON
1 ETH = 7708.20RON
1 LTC = 367.80RON
1 XRP = 9.61RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel