Oficial ASF: Puterea de cumpărare a românilor a crescut cu 25%

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Bani / Foto: Arhivă
Bani / Foto: Arhivă

Puterea de cumpărare a românilor a crescut, în ultimii trei ani, cu 25%, aceasta fiind transferată şi în tendinţele crescătoare pe care le-a înregistrat piaţa financiară din România, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Dan Armeanu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

"Calitatea factorului uman este determinată de nivelul de educaţie, iar acest lucru se întâmplă şi în sectorul financiar. Practic, cererea şi oferta pe piaţa financiară ar trebui să se afle într-un echilibru, determinat de gradul de educaţie financiară încorporat în cerere şi ofertă. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă am avea o cerere educată şi o ofertă mai puţin educată sau invers. Nivelul de educaţie încorporat în cerere şi în ofertă îţi dă şi o imagine a dimensiunii acesteia şi a pieţei financiare. Din păcate, în România, pieţele financiare nebancare au o dimensiune mai redusă, deşi este în creştere şi a ajuns undeva, ca active în PIB, la 13%. Pe piaţa pensiilor private s-a ajuns la 6% din PIB, cu active în creştere până la aproximativ 14 miliarde de euro şi, probabil, în următorii ani vom ajunge undeva la 20 de miliarde de euro. Urmează piaţa de capital, undeva la 4 şi ceva la sută şi piaţa asigurărilor, cu 2 şi ceva la sută, active în PIB. În această dimensiune, normal că pe lângă educaţia financiară, aceasta este influenţată şi de puterea de cumpărare. În ultimii trei ani, puterea de cumpărare a crescut. Dacă ne referim la câştigul net salarial real, dând la o parte inflaţia şi impozitele, practic avem o creştere a puterii de cumpărare de 25%, iar aceasta s-a transferat oarecum şi în creşterile pe care le-au înregistrat pieţele pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară le gestionează. Avem o creştere a pieţei pensiilor private, în ultimul an, de peste 20%. Avem o creştere a pieţei asigurărilor de peste 7%, a randamentelor destul de importantă şi pe piaţa de capital", a explicat vicepreşedintele ASF.

Oficialul ASF a subliniat că investiţia în oameni este cea mai bună variantă care poate fi realizată atât la nivelul întreprinderilor, cât şi la nivelul statului.

Dan Armeanu: Educația financiară și pregătirea profesională sunt cele mai bune investiții

"Importanţa pe care o are educaţia financiară în dezvoltarea sistemului financiar este una deosebită. Pornesc de la un citat al unui filosof chinez care spunea: "Natura ne aseamănă, iar educaţia ne deosebeşte". Studiile de specialitate relevă o corelaţie foarte puternică între educaţie şi dezvoltarea economică. Practic, literatura constată o corelaţie undeva între 0,3 şi 0,7 în funcţie de indicatorii care sunt luaţi în considerare între educaţie şi dezvoltare economică. Mai mult, literatura de specialitate relevă existenţa unei cauzalităţi între educaţie şi dezvoltare. Această cauzalitate este reciprocă: un grad de dezvoltare economică determină o dezvoltare a nivelului de educaţie şi invers, nivelul de educaţie poate determina dezvoltarea economiei, în general", a spus Armeanu.

Acesta a adăugat că, în România, asistăm la un paradox, în sensul că majoritatea consumatorilor de pe piaţa financiară apelează la produsele de bază, precum economisirea primară, în ciuda faptului că dobânzile sunt negative.

Institutul de Studii Financiare (ISF) organizează, joi, pentru al cincilea an consecutiv, Conferinţa Internaţională Anuală, cu tema "Competenţe profesionale pentru generaţiile noi de angajaţi".

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 459033.68RON
1 ETH = 15970.63RON
1 LTC = 489.91RON
1 XRP = 10.55RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16877.340.89%
BET-BK3154.990.82%
BET-EF916.480.86%
BET-FI61296.36-0.18%
BET-NG1214.070.54%
BET-TR37217.380.89%
BET-TRN36175.240.89%
BET-XT1455.870.71%
BET-XT-TR3155.960.71%
BET-XT-TRN3074.100.71%
BETAeRO878.680.59%
BETPlus2495.250.87%
RTL37572.780.85%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel