Top. În ce țară să trăiești ca să ai cea mai bună pensie

Oana Pavelescu |
Data actualizării: | Data publicării:
România nu apare în studiu
România nu apare în studiu

Țările cu cele mai bune sisteme de pensii sunt Olanda și Danemarca, se spune într-un studiu global care pune în lumină modul în care națiunile lumii își pregătesc populațiile pentru pensionare, scrie Bloomberg.

Țările care au ocupat primele două locuri în Indexul Global al Pensiilor Melbourne Mercer, publicat luni, au primit nota A pentru nivelul securității financiare asigurat la pensionare. Australia ocupă locul 3, cu nota B+ iar următoarele 8 țări au luat nota B, acestea fiind: Finlanda, Suedia, Norvegia, Noua Zeelandă, Canada și Chile.

Studiul acoperă 37 de națiuni, adică două treimi din populația lumii.

Olanda ocupă din nou locul 1 și în anul 2019, cu cei mai mulți lucrători ale căror pensii au la bază planuri de beneficii bazate pe câștigul mediu pe viață. Marea Britanie și Statele Unite ale Americii au obținut amândouă nota C+ ajungând pe locul 14, respectiv pe locul 16. Ambele state și-ar putea spori scorurile prin creșterea pensiei minime pentru pensionarii cu venituri mici, se mai spune în raport.

Japonia ocupă locul 31 și a luat nota D, notă care relevă slăbiciuni majore și omisiunea problemelor care trebuie redresate. O recomanadare cheie pentru Japonia este ridicarea nivelului vîrstei de pensionare în condițiile în care aici speranța de viață este la un nivel foarte ridicat. Tailanda se află la coada clasamentului iar recomandarea este că ar trebui să introducă o contribuție minimă obligatorie pentru pensie și creșterea susținerii pentru cei mai săraci.

Calcul pensii. Cum se schimbă mecanismul de acordare

Studiul vine în condițiile în care factorii de decizie trebuie să se ocupe de mult mai multe persoane care ies la pensie, trăiesc mai mult și au nevoie de un flux constant de venituri din care să supraviețuiască. Aproape o cincime din populația lumii va avea vârsta de pensionare până în 2070, în creștere de la aproximativ 9% în acest an, arată datele Națiunilor Unite.

”Sistemele din întreaga lume se confruntă cu o speranță de viață fără precedent și o presiune crescândă asupra resurselor publice pentru a sprijini sănătatea și bunăstarea cetățenilor în vârstă ", a declarat David Knox, autorul raportului și partener principal la Mercer. „Este imperativ ca factorii de decizie să reflecte punctele forte și punctele slabe ale sistemelor lor pentru a asigura rezultate mai puternice pe termen lung pentru pensionarii viitorului”.

În timp ce sistemele de pensii din națiunile asiatice se îmbunătățesc, raportul a descoperit o lipsă de transparență iar lucrătorii nu economisesc suficient pentru pensie în comparație cu cei din alte părți ale lumii.

Studiul explorează, de asemenea, așa-numitul efect de bogăție - tendința cheltuielilor de creștere odată cu creșterea averii. Mercer a constatat că pe măsură ce activele de pensii cresc, oamenii se simt mai bogați și sunt mai susceptibili să împrumute.

"Un astfel de rezultat nu este un lucru rău", a spus Knox în raport. „Asigurarea veniturilor viitoare din activele fondurilor de pensii existente permite gospodăriilor să își îmbunătățească atât nivelul de trai actual, cât și cel viitor.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența -0.0006
Zi precendentă 4.9755
USD
Azi 4.779
Diferența 0.0393
Zi precendentă 4.7397
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.7790 RON
GBP flag1 GBP = 6.0430 RON
CHF flag1 CHF = 5.3324 RON
AUD flag1 AUD = 2.9858 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3221 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4221 RON
SEK flag1 SEK = 0.4336 RON
XAU flag1 XAU = 402.9466 RON
Monede Crypto
1 BTC = 467773.39RON
1 ETH = 16494.29RON
1 LTC = 482.01RON
1 XRP = 10.85RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16424.98-2.00%
BET-BK3073.27-1.77%
BET-EF892.85-1.82%
BET-FI61232.300.10%
BET-NG1184.64-1.64%
BET-TR36220.11-2.00%
BET-TRN35205.87-2.00%
BET-XT1419.69-1.76%
BET-XT-TR3077.55-1.76%
BET-XT-TRN2997.73-1.76%
BETAeRO874.49-1.43%
BETPlus2429.65-1.97%
RTL36577.62-1.97%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel