Țara europeană în care este ideal să îți crești copiii

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Statul ar putea da 600 de lei pe lună pentru copii. Cine ar putea să beneficieze
Statul ar putea da 600 de lei pe lună pentru copii. Cine ar putea să beneficieze

Conform unui clasament întocmit de UNICEF, Olanda se află pe primul loc în topul țărilor în care este bine să îți crești copii.

Olanda este cel mai bun loc din lume în care copiii și adolescenții pot crește, potrivit studiului realizat de UNICEF privind sănătatea mentală și fizică a copiilor și abilitățile sociale și academice în 41 de țări din lume, membre ale ONU. Danemarca și Norvegia s-au clasat pe locul al doilea și al treilea.

Olanda este, de asemenea, pe primul loc în ceea ce privește satisfacția vieții în rândul copiilor - 93% dintre copiii de aici sunt mulțumiți de viața lor în timp ce Mexicul s-a clasat pe locul al doilea, cu 86 la sută copii mulțumiți, urmată de România cu 85 la sută. Copiii din Turcia sunt cel mai puțin mulțumiți de viața lor, doar 53 la sută indicând acest lucru, urmat de Japonia la 62 la sută și Regatul Unit la 64 la sută. În medie, 80% dintre copii s-au declarat mulțumiți de viața lor.

Amânarea începerii anului școlar. Reacția Consiliului Elevilor

În ceea ce privește sănătatea fizică, Olanda a ocupat locul 9 pe listă. Excesul de greutate și obezitatea sunt o problemă majoră, a avertizat UNICEF. Un sfert dintre copiii olandezi sunt supraponderali. La nivel mondial, unul din trei copii este supraponderal sau obez.

În privința abilităților sociale și academice, Olanda a ocupat locul al treilea. UNICEF a avertizat că în această țară copii se confruntă cu o mare presiune din partea școlii. „Știm din cercetările recente că tinerii olandezi experimentează cel mai mult stres din cauza presiunii școlare”, a declarat Suzanne Laszlo, directorul UNICEF Nederland. „Pe măsură ce presiunea crește, tinerii experimentează mai multe probleme emoționale și mai puține satisfacții de viață”.

Criza coronavirusului a venit și a mai adaugă încă o problemă. Prin urmare, UNICEF a solicitat guvernelor din întreaga lume să nu piardă din vedere copiii atunci când iau decizii cu privire la măsurile împotriva noului coronavirus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0003
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.7536
Diferența 0.0025
Zi precendentă 4.7511
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7536 RON
GBP flag1 GBP = 6.0007 RON
CHF flag1 CHF = 5.3029 RON
AUD flag1 AUD = 3.0083 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3319 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0317 RON
NOK flag1 NOK = 0.4270 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 449.0238 RON
Monede Crypto
1 BTC = 421275.16RON
1 ETH = 11816.64RON
1 LTC = 561.73RON
1 XRP = 10.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17576.170.72%
BET-BK3323.270.64%
BET-EF957.580.61%
BET-FI62205.580.35%
BET-NG1283.750.73%
BET-TR38758.380.72%
BET-TRN37673.020.72%
BET-XT1508.010.60%
BET-XT-TR3268.990.60%
BET-XT-TRN3184.230.60%
BETAeRO861.80-0.57%
BETPlus2591.840.65%
RTL39140.110.72%

Comunicate de presa

Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg
Turiști / Foto: Freepik

Avertizare de călătorie: Grevă naţională în Belgia

Posibile perturbări ale transportului public...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel