În urma expertizărilor efectuate de Primăria Capitalei, aproape trei mii de clădiri sunt declatrate cu risc seismic, cele mai multe dintre acestea aflându-se în centrul orașului (lista completă se găsește la sfârșitul articolului).
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, estimează că în decurs de zece ani ar putea fi consolidate clădirile cu risc seismic din Bucureşti.
El a precizat, într-o conferinţă de presă, că legislaţia care vizează consolidarea clădirilor a fost îmbunătăţită, dar obţinerea acordului tuturor proprietarilor reprezintă în continuare o "dificultate", mai ales atunci când este vorba despre blocuri cu multe apartamente.
"În primul rând, de asta am dat drumul în masă la sute mii de metri pătraţi de expertizare, noi trebuie să ajungem să avem o situaţie reală a ceea ce este de consolidat. Dacă există banii şi faptul că statul român are această voinţă de a finanţa tot ce înseamnă consolidare, probabil, cum se întâmplă în administraţie, lucrurile decurg relativ lent, până lumea învaţă, până lumea începe să aibă încredere, probabil că o să ajungem şi noi, în condiţiile în care finanţarea există, să avem de ordinul sutelor de clădiri consolidate pe an. Şi, atunci, putem să ne gândim la un interval de 10 ani", a susţinut Nicuşor Dan.
El a menţionat că Administraţia pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic a plătit pentru expertizarea a sute de imobile din Capitală şi există zeci de clădiri pentru care a fost realizată proiectarea, astfel încât să poate fi deschis şantierul. Pentru o parte dintre aceste proiecte a fost obţinută finanţare PNRR. Totodată, Primăria Capitalei a depus cereri de finanţare prin programul naţional gratuit iniţiat de Ministerul Dezvoltării.
Începe consolidarea unor blocuri
Nicuşor Dan a estimat că, în perioada următoare, ar putea începe lucrările de consolidare pentru cel puţin două blocuri mari.
"Aici este o problemă care vine de la nivel central - faptul că, pentru a accesa banii care sunt gratuiţi pentru consolidare, trebuie să ai acordul tuturor proprietarilor. Deci, dacă ai un bloc mare, în care ai 150 de apartamente, trebuie să ai acordul celor 150 de proprietari. De aici vine dificultatea pentru care nu sunt aşa de multe aplicaţii cum ne-am fi dorit. Adică, noi suntem un intermediar între asociaţia de proprietari şi minister. Facem toate eforturile să avem aplicaţii pe care să le ducem la minister, dar, acolo unde sunt blocurile mari, probabilitatea ca toţi oamenii să se înţeleagă, din păcate, este mică", a explicat el.
Totodată, primarul general a admis că oamenii nu au încredere în programele de consolidare, ca urmare a modului în care au fost realizate acestea în ultimii 20 de ani.
"Oamenii, să o spun foarte direct, nu au încredere în programele de consolidare, din cauza a ceea ce s-a întâmplat de 20 de ani cel puţin, de când Primăria spune că îi ajută şi nu îi ajută", a declarat Nicuşor Dan.
Potrivit edilului general, noua lege a consolidării rezolvă o serie de "probleme mari" din cauza cărora nu s-au accesat bani în anii anteriori.
O problema mare o au și clădirile nou construite
Nicuşor Dan a remarcat că, în baza noii legislaţii, proiectele de consolidare pot fi realizate şi de către Primăriile de sector.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a mai declarat că în România există o ''uriaşă corupţie'' în zona de construire, dar nu există şi corupţi, exprimându-şi speranţa, totodată, ca aceştia să fie condamnaţi înainte de producerea unui cutremur şi nu după, aşa cum se întâmplă în Turcia.
"Experienţa pe care o vedem acum în Turcia ne spune ceea ce eu spun de foarte multă vreme: modul în care se construieşte în România şi în Bucureşti este o chestiune de siguranţă naţională. Şi, din păcate, instituţiile care ar trebui să supravegheze modul în care se construieşte în Bucureşti nu sunt la înălţimea obiectivelor pe care ar trebui să le aibă. Dau un singur exemplu: PUZ-urile de sector. Prin PUZ-urile de sector, au stabilit instanţele, s-a permis în mod nelegal construirea în plus cu 10 de milioane de metri pătraţi. Şi de doi-trei ani, de când au fost aprobate, nu a existat vreo reacţie de la instituţiile de control ale statului. Aceasta este chestiunea asupra căreia trebuie cu toţii să ne aplecăm. Fără discuţie, există o uriaşă corupţie în zona de construire, fără să avem corupţi. Eu sper că corupţii din zona imobiliară să ajungă la puşcărie înainte să avem un cutremur şi nu după, cum se întâmplă în Turcia", a afirmat Nicuşor Dan, într-o declaraţie acordată presei.
El a spus că în România nu există o lege de amnistie a construcţiilor, aşa cum există în Turcia, dar numeroase autorizaţii de construire contestate de către vecini ajung să fie declarate nelegale de către instanţe. El a menţionat că Primăria pierde cam jumătate din procesele de acest tip, în baza autorizaţiilor emise de administraţii anterioare.
VEZI LISTA CLADIRILOR EXPERTIZATE TEHNIC
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.