Apple și Google vor crea o aplicație pentru localizarea celor bolnavi de Covid-19

Matei Ion |
Data publicării:
Plângeri ÎMPOTRIVA Apple! Ce s-a întâmplat
Plângeri ÎMPOTRIVA Apple! Ce s-a întâmplat

Companiile Apple şi Google au decis să colaboreze pentru crearea unor aplicaţii destinate smartphone-urilor în scopul localizării persoanelor infectate cu noul coronavirus şi a contactelor acestora, prin respectarea normelor de protecţie a sferei private.

"Dat fiind că transmiterea COVID-19 se poate face prin apropierea dintre persoanele afectate, oficialii din domeniul sănătăţii publice au stabilit că depistarea contactelor constituie un instrument valoros pentru încetinirea răspândirii bolii. Autorităţi pentru sănătate publică, universităţi, ONG-uri din întreaga lume depun eforturi importante pentru dezvoltarea tehnologiilor opţionale de localizare a contactelor. Pentru a avansa această cauză, Apple şi Google vor lansa o soluţie completă care include sistemul Interfața programelor de aplicație (Application programming interfaces - API) şi tehnologii de operare pentru a asista la depistarea contactelor. Dată fiind nevoia urgentă, planul este să fie implementată această soluţie în două etape, fiind menţinute sistemele puternice de protecţie a sferei private a utilizatorilor", anunţă cele două companii americane din domeniul tehnologiei informaţionale.

Citește și: Apple face măști. Unele speciale. Un milion în șapte zile

"Iniţial, în luna mai, ambele companii vor prezena sisteme de tip API care permit interoperabilitatea între dispozitive Android şi iOS prin utilizarea de aplicaţii ale autorităţilor de sănătate publică. Aceste aplicaţii oficiale vor fi disponibile pentru a fi descărcate de către utilizatori prin respectivele magazine online de aplicaţii (app stores). În al doilea rând, în următoarele luni, Apple şi Google vor colabora pentru a permite lansarea unei platforme mai largi pentru depistarea contactelor, funcţională prin sistemul Bluetooth, integrând această funcţie în alte platforme. Aceasta este o soluţie mai robustă decât sistemul API şi va permite participarea unui număr mai mare de persoane, dacă optează pentru acest lucru, permiţând şi interacţiunile cu un sistem mai larg de aplicaţii şi autorităţi de sănătate publică. Normele private, transparenţa şi acordul au cea mai mare importanţă în acest efort şi aşteptăm să construim această funcţie în consultare cu părţile interesate. Vom publica informaţii despre activităţile noastre pentru a putea fi analizate de alţii", precizează Apple şi Google.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9749
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9741
USD
Azi 4.8373
Diferența 0.0605
Zi precendentă 4.7768
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9749 RON
USD flag1 USD = 4.8373 RON
GBP flag1 GBP = 5.9967 RON
CHF flag1 CHF = 5.3185 RON
AUD flag1 AUD = 3.0067 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3594 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4246 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 412.9649 RON
Monede Crypto
1 BTC = 474081.13RON
1 ETH = 17373.65RON
1 LTC = 537.91RON
1 XRP = 11.80RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17031.701.86%
BET-BK3178.151.22%
BET-EF923.801.91%
BET-FI61732.64-0.46%
BET-NG1218.511.62%
BET-TR37557.741.86%
BET-TRN36506.071.86%
BET-XT1466.891.52%
BET-XT-TR3179.861.52%
BET-XT-TRN3097.381.52%
BETAeRO885.891.19%
BETPlus2519.201.86%
RTL37934.681.89%

Comunicate de presa

Conductă gaz
Iluminat public / Foto: Freepik

696 de solicitanți s-au înscris în cadrul Programului Iluminat Public 2024

Informații de la Administrația Fondului pentru...

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel