Apple, condamnată în Rusia la o amendă de 12 milioane de dolari. Află pentru ce

Antonia Popescu |
Data publicării:
Apple, condamnată în Rusia la o amendă de 12 milioane de dolari. Află pentru ce
Apple, condamnată în Rusia la o amendă de 12 milioane de dolari. Află pentru ce

Agenţia antimonopol rusă (FAS) a anunţat marţi că a condamnat gigantul american Apple la o amendă record de peste 12 milioane de dolari pentru "abuz de poziţie dominantă", relatează AFP.

"FAS a impus Apple o amendă de 12 milioane de dolari", adică 10 milioane de euro la rata actuală, pentru "abuz de poziţie dominantă în distribuirea de aplicaţii mobile pe sistemul de operare iOS", a declarat autoritatea de reglementare într-un comunicat de presă.

Plângerea aflată la originea acestei amenzi a fost depusă de compania de securitate cibernetică Kaspersky în 2019. Grupul rus a acuzat Apple că a interzis accesul la o aplicaţie de control parental aparţinând Kaspersky într-un moment în care gigantul american urma să lanseze o aplicaţie similară.

"Din punctul nostru de vedere, (gigantul) Apple pare să fi utilizat poziţia sa de proprietar al platformei pentru a dicta condiţiile şi a-i împiedica pe ceilalţi dezvoltatori să opereze pe picior de egalitate cu el", afirmase Kaspersky într-un comunicat în 2019.

"Cu tot respectul, dar nu suntem de acord cu decizia Serviciului federal antimonopol rus şi vom contesta decizia sa", a reacţionat la rândul său Apple într-un comunicat transmis AFP.

"Suntem mândri că am ajutat sute de mii de dezvoltatori în Rusia, inclusiv Kaspersky, să ajungă la peste un miliard de clienţi în 175 de ţări prin App Store", afirmă Apple.

"Am lucrat cu Kaspersky pentru a aduce aplicaţia lor în conformitate cu regulile implementate pentru a proteja copiii. Acum au 13 aplicaţii în App Store şi am procesat sute de actualizări pentru acestea", adaugă grupul american.

Potrivit FAS, Apple are o "putere discreţionară nelimitată, care poate duce la o restricţionare a concurenţei". Regulatorul rus a cerut Apple să renunţe la dreptul de a respinge aplicaţii exterioare pe App Store.

Autorităţile ruse şi-au intensificat ofensiva împotriva internetului, dublată de o luptă împotriva marilor giganţi informatici străini.

Săptămâna trecuta, FAS a deschis o anchetă împotriva Google şi a platformei sale video YouTube, tot pentru "abuz de poziţie dominantă".

O lege intrată în vigoare la 1 aprilie face obligatorie preinstalarea software-ului sau aplicaţiilor ruse (inclusiv celor ale Kaspersky) pe toate smartphone-urile, tabletele, computerele şi alte gadgeturi conectate vândute în Rusia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 381680.18RON
1 ETH = 6894.50RON
1 LTC = 341.95RON
1 XRP = 9.11RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel