Cererile de plată şi documentele doveditoare se depun până la data de 4 august 2023, la Centrele Judeţene APIA şi al Municipiului Bucureşti (sau la Centrul Judeţean cel mai apropiat de sediul social, de vatra stupinei sau de locul de deplasare în pastoral al stupinei).
În conformitate cu Programul Srategic al României aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr.C(2022) 8.783 din 7 decembrie 2022, valoarea sprijinului alocat intervenţiilor apicole pentru anul 2023, este de 12.163.260 euro din care 50% contribuţia Uniunii Europene şi 50% contribuţia României, de la bugetul de stat.
Plăţile aferente anului 2023 se vor efectua la cursul de schimb de 4,9495 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) la data de 30 decembrie 2022.
Intervenţiile în sectorul apicol pentru care se pot depune cereri de plată sunt următoarele:
A. Intervenţii apicole pentru formele asociative
1. Intervenţia IS-A-01 - servicii de consiliere, asistenţă tehnică, formare, informare şi schimb de bune practici, inclusiv prin colaborarea în reţea, pentru apicultori şi pentru organizaţiile de apicultori, compusă din:
- Intervenţia IS A-01-01 "consultanţă în apicultură";
- Intervenţia IS A-01-02 "organizarea de cursuri de perfecţionare în apicultură".
2. Intervenţia IS-A-02 - promovare, comunicare şi marketing, inclusiv acţiuni de monitorizare a pieţei şi activităţi care vizează în special sensibilizarea consumatorilor în privinţa calităţii produselor apicole;
3. Intervenţia IS-A-03 - achiziţia de către formele asociative legal constituite de echipament pentru procesarea cerii în vederea obţinerii fagurilor artificiali, precum şi achiziţia de echipament pentru ambalarea mierii, compusă din:
- Intervenţia IS A-03-01 "Achiziţia de către formele asociative de echipament pentru procesarea cerii în vederea obţinerii fagurilor artificiali";
- Intervenţia IS A-03-02 "Achiziţia de către formele asociative apicole de echipament pentru ambalarea mierii".
B. Intervenţii apicole pentru apicultori
1. Intervenţia IS-A-04 - combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei, din care achiziţie de medicamente - intervenţia IS-A 04-01;
2. Intervenţia IS-A-05 - raţionalizarea transhumanţei compusă din:
- Intervenţia IS A-05-01 "achiziţionarea de cutii noi în vederea înlocuirii cutiilor uzate în urma deplasării în pastoral",
- Intervenţia IS A-05-02 "achiziţionarea de accesorii apicole",
- Intervenţia IS A-05-03 "achiziţionarea de unelte apicole si echipamente de protecţie",
- Intervenţia IS A-05-04 "achiziţionarea de vehicule tractabile, respectiv remorci apicole, precum şi echipamente de încărcare-descărcare a stupilor în pastoral;
3. Intervenţia IS-A-06 - repopularea stupilor din Uniune, inclusiv ameliorarea albinelor, compusă din:
- Intervenţia IS A-06-01 "achiziţionarea mătci şi/sau familii de albine";
- Intervenţia IS A-06-02 "achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare".
4. Intervenţia IS-A-07 - acţiuni de sprijinire a laboratoarelor de analiză a produselor apicole, a pierderilor de albine sau a scăderii productivităţii, precum şi a substanţelor cu potenţial toxic pentru albine - intervenţia IS A-07-01.
Plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după controlul administrativ al tuturor cererilor de plată, controlul pe teren, centralizarea sumelor eligibile pentru verificarea încadrării în plafonul alocat pentru fiecare intervenţie şi stabilirea sumei eligibile la plată a fiecărei cereri de plată.
Cadrul legal de aplicare este reprezentat de Hotărârea Guvernului nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027 şi Ordinul MADR nr. 105/2023.
Pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, în cadrul secţiunii: Măsuri de piaţă - Apicultură - Anul 2023 (http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-piata/apicultura/anul-2023 se regăsesc informaţii detaliate privind Programul Naţional Apicol pentru anul 2023.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.