Apartamentele din România s-au scumpit cu aproape 50% în opt ani (analiză)

Mara Ivan |
Data publicării:
O analiză realizată de o platformă de specialitate
O analiză realizată de o platformă de specialitate

Preţul mediu al unui apartament din România a crescut cu 47,2% în ultimii opt ani, la nivel naţional, locuinţele nou construite scumpindu-se cu 38%, iar cele vechi, construite înainte de 1977, având un preţ mai mare cu 43% faţă de 2015, conform unei analize realizate de o platformă de imobiliare.

Potrivit sursei citate, în cazul apartamentelor, creşterea este de 38% pentru imobilele din Bucureşti şi de 52% pentru cele din restul ţării, arată analiza realizată pe baza datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, care iau în calcul trimestrul III din 2022, faţă de trimestrul III din 2015, anul de referinţă stabilit de INS.

Datele colectate de platforma Imobiliare.NET în luna ianuarie a acestui an, pentru locuinţele din Bucureşti, arată o creştere substanţială a preţului de achiziţie în ultimii opt ani. Astfel, valoarea medie a unei garsoniere cu o suprafaţă de 30 de metri pătraţi era de 35.300 de euro în ianuarie 2015, în timp ce în ianuarie 2023 aceeaşi locuinţă se vinde, în medie, cu 51.700 de euro.

În cazul unui apartament cu două camere din Bucureşti, cu o suprafaţă de 54 de metri pătraţi, preţul mediu de vânzare în ianuarie 2015 era de 53.800 de euro, în timp ce în ianuarie 2023 a ajuns la 77.900 euro.

Analiza mai arată că un apartament de 3 camere, cu o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi se vindea, în medie, acum opt ani, cu un preţ de 77.700 de euro. Între timp, valoarea acestui tip de locuinţă a depăşit pragul psihologic de 100.000 de euro şi se vinde în ianuarie 2023, în medie, cu 107.500 de euro.

Creşterea este una consistentă şi în cazul locuinţelor de tip casă sau vilă. Datele platformei imobiliare arată că preţul a crescut cu aproape 24.000 de euro pentru aceeaşi locuinţă. Un imobil cu o suprafaţă de 200 de metri pătraţi se vindea, în medie, cu 146.800 de euro în ianuarie 2015, în timp ce luna aceasta preţul mediu de achiziţie a ajuns la 170.700 de euro.

"Această creştere a preţurilor pentru locuinţele din Bucureşti, dar şi cea la nivel naţional poate fi atribuită unui număr de factori, cum ar fi cererea mare pentru proprietăţi, o economie în creştere şi un acces mai uşor la credite ipotecare. Este important de menţionat că această analiză se bazează pe informaţii înregistrate în ultimii opt ani şi nu poate prezice evoluţia viitoare a pieţei imobiliare în România", se menţionează într-un comunicat al platformei remis, joi, AGERPRES.

Datele analizate arată că, din cauza scumpirii cu aproape 50% a valorii unui imobil în ultimii opt ani, un cumpărător îşi permite acum să achiziţioneze cu o cameră mai puţin decât în 2015. Astfel, dacă în ianuarie 2015 ar fi putut cumpăra un apartament cu 3 camere din Bucureşti cu 77.700 de euro, la începutul acestui an cu aceeaşi suma mai poate achiziţiona cel mult un apartament cu 2 camere.

Sursa citată mai semnalează că piaţa chiriilor pentru locuinţe a fost şi ea influenţată de creşterea preţurilor din ultimii opt ani, chiar dacă nu la fel de puternic precum cea a vânzării de construcţii civile. Astfel, în Capitală, creşterea medie este de 38% în cazul garsonierelor şi de aproximativ 20% în cazul apartamentelor cu 2 camere.

O garsonieră din Bucureşti se închiria în ianuarie 2015, în medie, cu 243 de euro, faţă de 331 de euro în ianuarie 2023. În cazul apartamentelor de 2 camere, creşterea este uşor mai mică, de la 385 de euro la 450 de euro, în ultimii 8 ani.

Datele colectate de platforma de imobiliare arată că persoanele care au locuit cu chirie între 2015-2023 ar fi achitat contravaloarea imobilului în care au stat în această perioadă. Analiza ţine cont de preţul locuinţei în anul 2015, creşterea cu aproape 50% a acestuia şi valoarea chiriei plătite în ultimii 8 ani.

"Dacă între timp ai stat cu chirie, iar chiria anuală în România este minimum 6% din valoarea locuinţei, conform Imobiliare.NET, atunci din 2015 până în 2023 sunt opt ani, adică ai pierdut 48% din valoarea proprietăţii, la care se adaugă creşterea preţului locuinţei cu 47,3%. În concluzie, cine a stat cu chirie din 2015 până acum a pierdut aproape 100% din valoarea proprietăţii în care a stat", a declarat Dragoş Vîlceanu - fondator Asociaţia Brokerilor Imobiliari.

Analiza se bazează pe datele colectate în ianuarie 2023 de la 7.664 de oferte de vânzare şi 10.780 de oferte de închiriere pentru locuinţe din Bucureşti (garsoniere, apartamente cu 2,3, şi 4 camere, case/vile).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471656.78RON
1 ETH = 16013.14RON
1 LTC = 438.80RON
1 XRP = 7.10RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17161.14-0.82%
BET-BK3181.70-1.24%
BET-EF924.24-0.55%
BET-FI60307.01-0.59%
BET-NG1214.87-0.39%
BET-TR37845.92-0.83%
BET-TRN36786.01-0.83%
BET-XT1473.41-0.81%
BET-XT-TR3194.18-0.82%
BET-XT-TRN3111.32-0.82%
BETAeRO909.90-1.29%
BETPlus2539.68-0.80%
RTL38097.19-0.55%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel