Grupul danez DSV a anunțat vineri că a strâns 5,5 miliarde de dolari (4,99 miliarde de euro) printr-o emisiune de acțiuni pentru a finanța parțial achiziția Schenker, o afacere care va duce la crearea celei mai mari companii de logistică din lume.
Acordul a fost semnat luna trecută
Luna trecută, DSV a anunțat semnarea unui acord de achiziție a Schenker, filiala de logistică a companiei feroviare de stat germane Deutsche Bahn, o tranzacție evaluată la 14,3 miliarde de euro.
Noile acțiuni au fost vândute pentru 1.410,5 coroane daneze fiecare (189,11 euro), prețul de la închiderea bursieră de joi. S-au strâns, astfel, 37,3 miliarde de coroane, echivalentul a 12,3% din valoarea sa de piață, de aproximativ 300 de miliarde de coroane, a detaliat DSV.
O datorie care îi încurcă planurile de dezvoltare
De altfel, compania daneză a anunțat anteriorare că operațiunea va fi finanțată prin ridicarea de capital propriu de până la 5 miliarde de euro și prin datorii. Consiliul de supraveghere al Deutsche Bahn a aprobat vânzarea Schenker miercuri, în ciuda opoziției din partea sindicatelor și a presiunilor din partea rivalului CVC.
Deutsche Bahn a scos Schenker la vânzare anul trecut pentru a se concentra asupra activității sale principale de transport feroviar din Germania și pentru a reduce din datoria care-i încurcă planurile de dezvoltare.
BNP Paribas, Danske Bank, HSBC, JP Morgan și Nordea au fost coordonatorii globali și contabili comuni ai emisiunii de acțiuni, a spus DSV.
Locuri de muncă moderne și atractive
Prin această achiziție, Germania va deveni o piață cheie pentru DSV, cu un impact substanțial asupra viitoarei organizații. Diverse funcții centrale vor rămâne în Germania, în special la sediul Schenker din Essen.
DSV intenționează să se dezvolte în Germania și să investească 1 miliard de euro în această țară în următorii 3 până la 5 ani. Investițiile vor contribui la creșterea pe termen lung și la crearea de locuri de muncă, precum și la promovarea unor locuri de muncă moderne și atractive.
Este de așteptat ca în cinci ani organizația combinată să aibă mai mulți angajați în Germania decât Schenker și DSV au astăzi împreună. „Odată cu această achiziție, reunim două companii puternice, creând un lider global în transport și logistică de care vor beneficia angajații noștri, clienții și acționarii noștri”, a declarat Jens H. Lund, CEO al Grupului DSV.
Mai multe aprobări
Tranzacția este supusă aprobării consiliului de supraveghere al Deutsche Bahn și a Ministerului Federal German pentru Digital și Transport, care este așteptată în săptămânile următoare.
În plus, achiziția este condiționată de obținerea aprobărilor obișnuite de reglementare, care se așteaptă să fie obținute în al doilea trimestru al anului 2025. Până la încheierea tranzacției, DSV și Schenker vor rămâne două companii separate, care își vor continua activitățile ca de obicei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.