ANPC. Atenţie mare când cumpărăm mâncare pe caniculă

Mara Ivan |
Data publicării:
Trebuie verificate mult mai atent
Trebuie verificate mult mai atent

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va demara în perioada următoare acţiuni de control pentru supravegherea pieţei produselor alimentare şi a unităţilor de alimentaţie publică, în contextul temperaturilor ridicate care vor veni, şi sfătuieşte consumatorii să aibă atenţia sporită.

Potrivit unui comunicat al ANPC, remis, joi, AGERPRES, vor fi controlate unităţi fast-food, restaurant auto-servire, bufet tip expres, pizzerie, snack-bar, restaurante, terase, rotiserii, braserii, berării.

Se vor verifica, în principal, calitatea alimentelor (inclusiv a preparatelor culinare) şi a băuturilor comercializate (existenţa documentelor de provenienţă, caracteristicile organoleptice a alimentelor, respectiv a mâncărurilor preparate existente la comercializare, încadrarea în data durabilităţii minimale, respectiv data limita de consum - termen de valabilitate - atât pentru alimentele comercializate ca atare, cât şi pentru cele preparate - comercializarea lor în ziua în care au fost preparate).

De asemenea, comisarii ANPC vor verifica condiţiile de expunere, prezentare şi comercializare ale alimentelor, respectarea prevederilor legale la transportul şi depozitarea produselor alimentare (respectarea condiţiilor de temperatura impuse de actele normative în vigoare sau de producători, expunerea la comercializare).

"Odată cu venirea căldurii, alimentele păstrate necorespunzător vă pot da mari bătăi de cap! Aveţi grijă de unde vă cumpăraţi aceste produse! Riscaţi să vă îmbolnăviţi! Produsele alimentare comercializate în locuri neautorizate sau depozitate în locuri neconforme pot fi un pericol pentru sănătate în zilele toride", a subliniat preşedintele ANPC, Claudiu Dolot.

Paul Anghel, director general al Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană, recomandă ca, având în vedere prognoza meteorologică pentru următoarea perioadă, când se pot înregistra temperaturi ridicate, cetăţenii să aibă în vedere o serie de reguli care trebuie respectate în astfel de situaţii, pentru a preveni efectele negative asupra sănătăţii.

Astfel, este important să nu fie cumpărate produse alimentare din locuri neautorizate întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate elibera bonul cu care să fie justificată tranzacţia comercială, existând riscul să se achiziţioneze un produs neconform sau chiar nesigur care poate afecta sănătatea.

"Verificaţi cu atenţie data durabilităţii minimale, data limită de consum a produselor (termen de valabilitate) şi verificaţi în mod direct caracteristicile produsului (miros, culoare, aspect etc.) având în vedere că temperaturile ridicate favorizează procesul de alterare a produselor alimentare şi refuzaţi produsele care prezintă caracteristici de produs alterat (aspect măzguit, miros de acru, aspect spongios de început de fermentare, produs deformat şi consistenţa moale-îngheţată, ambalaje deformate etc.). De asemenea, când cumpăraţi produse alimentare, acordaţi atenţie deosebită asupra modului de prezentare a ambalajului. În cazul în care ambalajul este bombat, prezintă deformări sau este rupt înseamnă că produsul nu mai prezintă deplină siguranţă pentru sănătatea dumneavoastră. Evitaţi să achiziţionaţi astfel de produse! Verificaţi dacă este respectată temperatura la care este depozitat/expus la vânzare produsul alimentar ales de dumneavoastră (temperatura menţionată de producător pe eticheta ce însoţeşte produsul trebuie să coincidă cu temperatura la care este expus la comercializare produsul achiziţionat)", sfătuieşte Anghel.

Citește și Cod ROȘU de CANICULĂ pentru opt județe din România

El atrage atenţia că este important ca un produs alimentar să nu fie recongelat, după ce a fost decongelat, dacă producătorul interzice această acţiune (prin menţionare pe etichetă).

"Perioada cu temperaturi caniculare determină un consum mai mare de lichide (apă minerală naturală, apă de masă, sucuri de fructe, băuturi răcoritoare) la achiziţionarea cărora recomand să acordaţi atenţie deosebită asupra modului de depozitare şi expunere având în vedere că expunerea acestora sub acţiunea directă a razelor solare conduce la deteriorarea caracteristicilor produselor menţionate. Este bine să ştim, de asemenea, că legumele şi fructele comercializate în cadrul pieţelor în spaţii deschise unde temperatura mediului ambiant este foarte ridicată afectează calitatea produselor (deshidratare, accelerarea procesului de alterare, ofilirea verdeţurilor etc.)", a adăugat Paul Anghel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 467415.36RON
1 ETH = 16661.49RON
1 LTC = 495.03RON
1 XRP = 11.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel