Conform unui comunicat al ANPC remis, duminică, Agerpres, au fost verificaţi 322 operatori economici, din localităţile Neptun, Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, Costineşti şi Mamaia, constatându-se abateri la 268 dintre aceştia (83%). De asemenea, au fost dispuse 16 măsuri complementare de oprire temporară a prestării serviciului până la intrarea în legalitate.
Cum o să arate vara la plajă după pandemie
Printre abaterile constatate de inspectorii ANPS se numără: deficienţe privind etichetarea produselor la textile, jucării şi produse alimentare, în sensul că etichetele nu aveau înscrise datele obligatorii menţionate de lege; deficienţe privind indicarea preţurilor pe toate produsele expuse la comercializare şi menţionarea preţurilor per unitatea de măsură; deficiente privind lipsa traducerii în limba română a elementelor de caracterizare şi identificare a produselor de import de pe eticheta produsului; comercializarea de produse în locaţii fără a deţine autorizarea necesară; deficienţe privind condiţiile igienico-sanitare în cazul prestării serviciilor de alimentaţie publică sau cazare turistică; utilizarea unor produse şi proceduri nesigure în cadrul activităţii de prestare de servicii de alimentaţie publică; nerespectarea condiţiilor de depozitare a materiilor prime, în conformitate cu prevederile producătorului de pe eticheta produsului; nerespectarea vecinităţilor produselor, în spaţiile frigorifice, din unele blocuri alimentare; comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum/data durabilităţii minimale depăşită; nerespectarea Regulamentului UE 1169/2011, privind afişarea în lista meniu a gramajelor şi a ingredientelor cu potenţial alergen utilizate pentru realizarea produselor alimentare preparate; utilizarea unor practici comerciale incorecte, înşelătoare; lipsa verificării metrologice pentru unele mijloace de măsurare; nerespectarea măsurilor dispuse în cadrul controalelor anterioare.
ANPC subliniază că activitatea Comandamentului Litoral 2020 va continua până la finalul sezonului estival, iar comisarii ANPC vor veghea permanent, în această perioadă, modul în care operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea la malul Mării Negre respectă drepturile consumatorilor aflaţi în vacanţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.