Publicitate
În primele trei luni ale anului 2024, 50.406 de persoane au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de structurile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 martie 2024, 25.835 au peste 45 de ani, 8.187 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 3.847 au între 30 și 35 de ani, 3.929 au între 25 și 30 de ani, iar 8.608 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 9.794 sunt tineri NEET.
Numărul femeilor încadrate este de 23.183, iar al bărbaţilor de 27.223, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 45,99 %, respectiv de 54,01%.
În funcţie de rezidenţă, 26.418 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 23.988 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (16.297), gimnaziale (12.558), profesionale (12.030), 5.477 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele trei luni ale anului 2024, 16.992 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.
Topul judeţelor
Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că București ocupă primul loc (5.643), urmat de Brașov (2.384) și Buzău (2.124).
În perioada de referință, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 150.558 persoane.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Toate măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă sunt detaliate pe site-ul www.anofm.ro în secțiunile „Persoane fizice”/„Persoane juridice”.
Mai multe informaţii privind rezultatele aplicării măsurilor de stimulare a forţei de muncă ale ANOFM sunt disponibile pe www.anofm.ro, la secțiunea “Programe, statistici”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.