"Este în interesul Uniunii Europene ca acest proces să avanseze", a declarat Merkel presei după o conferinţă virtuală privind Balcanii de Vest, făcând aluzie la influenţa Rusiei şi Chinei în regiune, dar fără a le numi.
Cooperarea regională mai puternică promovată începând din 2014 dă roade deja, a mai spus Merkel, oferind ca exemplu acordul privind eliminarea tarifelor de roaming, intrat recent în vigoare.
La conferinţă au participat premierii din Serbia, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Kosovo, precum şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Citește și Angela Merkel și Regina Elisabeta. Două doamne la taifas
"Prioritatea noastră este să accelerăm agenda extinderii în regiune şi să ne sprijinim partenerii din Balcanii de Vest în munca lor de a realiza reformele necesare pentru a avansa pe drumul european", a declarat Ursula von der Leyen.
În cadrul aceleiaşi conferinţe video, preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat "foarte clar" sprijinul pentru perspectiva ca cele şase state să adere la UE, a subliniat Merkel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.