Şase din zece companii din România s-au declarat reticente atunci când vine vorba despre a adopta săptămâna de lucru de patru zile, deşi această abordare a fost experimentată cu succes în alte state, arată rezultatele unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online.
Potrivit datelor centralizate de BestJobs, chiar dacă 80% dintre angajaţi îşi doresc să lucreze doar patru zile pe săptămână, chiar şi în formula cu zece ore pe zi, 40% dintre angajatori se tem că acest program ar influenţa negativ capacitatea oamenilor de a se concentra şi implicit productivitatea. De asemenea, aproape 35% sunt preocupaţi de faptul că, pe termen lung, angajaţii ar ajunge la extenuare din cauza volumului zilnic de muncă crescut, deşi rezultatele experimentului internaţional arată contrariul.
Sondajul relevă faptul că, în ziua liberă, respondenţii susţin că ar face mai multe activităţi în familie (59%), s-ar ocupa de sarcinile administrative de care nu se pot ocupa în timpului programului de lucru (44%), ar dedica mai mult timp pasiunilor şi hobby-urilor (40%) sau ar alege să se odihnească (39%).
"Săptămâna de lucru de patru zile revine în atenţia jucătorilor de pe piaţa muncii, întrucât cel mai mare experiment internaţional în acest sens s-a încheiat de curând şi a avut rezultate pozitive. În Marea Britanie, 92% dintre companiile care au testat formatul cu 4 zile lucrate în loc de 5, fără a creşte numărul de ore din programul zilnic, au de gând să continue, în timp ce 30% vor îl adopta definitiv", se precizează în concluziile cercetării.
În viziunea specialiştilor, reducerea săptămânii de lucru ar avea un efect pozitiv şi asupra modului de lucru.
În prezent, rezultatele sondajului BestJobs arată că patru din zece angajaţi lucrează în sistem hibrid, în timp ce 29% îşi desfăşoară activitatea în totalitate remote, iar 28% doar de la birou.
Sistemul hibrid este implementat diferit de la o companie la alta, astfel că peste o treime (37%) lucrează o singură zi de la birou şi patru de acasă. Alţi 28% merg la sediu două zile pe săptămână, 20% fac această navetă pentru trei zile pe săptămână, în timp ce 14% lucrează o singură zi de acasă.
"Aşa cum munca remote era privită ca excepţie înainte de pandemie, aşa pare să fie şi săptămâna scurtă de lucru acum. Nu e de mirare că o astfel de tendinţă este atât de bine primită în rândul angajaţilor, mai ales după impactul asupra bunăstării psihice al ultimilor ani. Angajaţii vor mai mult timp liber, pentru a se deconecta de presiunea de la job, pentru a dedica familiei şi celor dragi, pentru a investi în activităţi cu impact în sănătatea fizică şi psihică, după cum ei declară în cadrul sondajului. Angajatorii ar trebui să fie deschişi la o astfel de măsură, pentru că va ajunge să fie cel puţin la fel de apreciată cum este în prezent flexibilitatea şi va contribui la atragerea şi retenţia angajaţilor valoroşi. În plus, se pot găsi formule de distribuire a activităţii care să asigure prezenţa unei părţi dintre angajaţi la birou în fiecare zi lucrătoare, astfel încât să se plieze pe programul clienţilor", susţine Ana Vişian, marketing manager BestJobs.
Sondajul BestJobs a fost realizat în luna februarie, în rândul a 2.223 de utilizatori de Internet, respondenţi din rândul angajaţilor, respectiv 254 de respondenţi reprezentând companiile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.