Angajaţii pot accesa bani din salariu în avans. Află toate detaliile

Mara Ivan |
Data actualizării: | Data publicării:
Un parteneriat interesant
Un parteneriat interesant

Angajaţii pot accesa sume din salariu în avans, prin intermediul unui parteneriat încheiat între Salarium Fintech şi Alpha Bank Romania, potrivit unui comunicat remis marţi de reprezentanţii companiei de tehnologie financiară.

În urma parteneriatului încheiat între cele două companii, angajaţii trebuie să îşi înregistreze cardul în aplicaţia Salarium, după care pot retrage, prin intermediul aplicaţiei, sume în avans din salariul propriu, în orice zi a săptămânii şi la orice oră, se menţionează în comunicat.

Transferul de fonduri este realizat în timp real, printr-o platformă de plăţi certificată de Alpha Bank România în care sunt înrolate serviciile Mastercard Money Send, respectiv VISA Direct. Retragerea de bani din salariu în avans prin aplicaţia Salarium funcţionează indiferent de banca emitentă a cardului solicitantului, se precizează în comunicat. Directorul general al Salarium Fintech, Alina Ştefan, a explicat că acest serviciu răspunde unei nevoi reale a angajaţilor.

"Lansăm o soluţie modernă, care răspunde unei nevoi reale a salariaţilor, de a accesa în avans, nemijlocit, instant şi în siguranţă sume din salariu. Noul serviciu consolidează sentimentul angajatului de libertate, autonomie şi securitate financiară. Soluţia se aliniază iniţiativelor companiilor din România de a îmbunătăţi vieţile angajaţilor. Salarium este un beneficiu salarial atractiv pentru companiile care investesc în măsuri de atragere şi păstrare a angajaţilor", a apreciat directorul general al Salarium Fintech.

Citește și În ce monedă se ÎMPRUMUTĂ românii? Cifre surprinzătoare

La rândul său, directorul Unităţii Carduri la Alpha Bank România, Viorel Vasile, a estimat că experienţele de plată instant vor deveni normale.

"Credem cu tărie că experienţele de plată instant vor fi noua normalitate, astfel că dorim să facem un pas înainte şi să susţinem un fintech local cu infrastructura adecvată. Alpha Bank asigură o platformă de plăţi în timp real, susţinută de securitatea de top a schemelor de plată, cu o largă adresabilitate, dat fiind că majoritatea consumatorilor au un card la îndemână şi fiind astfel o opţiune mult mai convenabilă pentru plăţi, rambursări, reduceri sau orice alte activităţi ce necesită inovaţie şi rapiditate", a afirmat directorul Unităţii Carduri al Alpha Bank România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.7959
Diferența 0.0110
Zi precendentă 4.7849
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7959 RON
GBP flag1 GBP = 5.9541 RON
CHF flag1 CHF = 5.2638 RON
AUD flag1 AUD = 2.9822 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3111 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4339 RON
XAU flag1 XAU = 430.9044 RON
Monede Crypto
1 BTC = 491311.56RON
1 ETH = 15880.52RON
1 LTC = 610.90RON
1 XRP = 14.61RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16999.70-0.08%
BET-BK3192.68-0.01%
BET-EF922.92-0.13%
BET-FI62990.130.05%
BET-NG1228.900.04%
BET-TR37487.18-0.08%
BET-TRN36437.46-0.08%
BET-XT1466.86-0.05%
BET-XT-TR3179.81-0.05%
BET-XT-TRN3097.34-0.05%
BETAeRO888.470.37%
BETPlus2512.21-0.05%
RTL37875.76-0.11%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Comunicate de presa

Tudor Manea

eMAG și HeyBlu anunță achiziția Orange Money

eMAG și HeyBlu, companie de servicii...

Transelectrica

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel