Când vine vorba de rolul ocupat în companie, angajaţii români care au înregistrat cel mai ridicat nivel de fericire sunt cei care lucrează în departamente creative şi marketing, în timp ce angajaţii din logistică şi operaţiuni sunt cel mai puţin fericiţi.
Angajatorii români au nevoie de forță de muncă. Planuri pentru 2020
Potrivit studiului derulat de Mindspace, angajaţii din Statele Unite sunt cei mai fericiţi, angajaţii români se situează la mijlocul scalei în timp ce angajaţii din UK sunt cel mai puţin încântaţi de mersul la birou.
"Vestea bună este că 30% dintre angajaţii care desfăşoară o muncă de birou declară că sunt foarte fericiţi, iar 54% dintre aceştia spun că sunt fericiţi în majoritatea timpului. Analiza celor 7 ţări incluse în studiu arată că angajaţii din Statele Unite sunt cei mai încântaţi să meargă la muncă, 54% dintre ei declarând că sunt foarte fericiţi şi 39% că sunt fericiţi în majoritatea timpului. În ceea ce îi priveşte pe angajaţii români, 21% dintre ei au declarat că sunt foarte fericiţi, iar 61% că sunt fericiţi în majoritatea timpului petrecut la birou. Cel mai puţin încântaţi de mersul la birou sunt angajaţii din UK, aproape un sfert dintre ei declarând că nu sunt foarte fericiţi sau deloc fericiţi", precizează realizatorii studiului într-un comunicat remis marţi Agerpres.
Potrivit sursei citate, la fel de importanţi sunt factorii care stau la baza unui angajament puternic şi pe termen lung al angajaţilor. Astfel, 34% dintre angajaţi spun că nu se implică în ceea ce fac pentru că simt că recompensa financiară nu este suficientă în timp ce un procent similar, 35%, a declarat că motivul este mediul de lucru, care nu inspiră.
"Fericirea la locul de muncă este importantă nu doar pentru atmosfera pozitivă pe care o creează, ci şi pentru business. Ne-am propus să analizăm ce îi face pe angajaţi fericiţi pentru că ştim că starea lor de bine se traduce într-un engagement mai ridicat, în mai multă productivitate, creativitate şi flexibilitate. În plus, ei au un impact pozitiv şi asupra colegilor lor şi rămân alături de business mai mult timp. Cine nu îşi doreşte asta?", a afirmat Dan Zakai, CEO şi Co-Fondator Mindspace.
În context, specialiştii Mindspace arată că, pentru a aduce un impact pozitiv asupra nivelului de fericire şi angajament al angajaţilor, companiile trebuie în primul rând să îi asculte, să afle cum se raportează la locul lor de muncă. Cu toate acestea, 21% dintre companii nu realizează nici un tip de evaluare a engagementului.
"Din acest punct de vedere, diferenţele geografice sunt mari - în Statele Unite, doar 18% dintre business-uri nu evaluează engagementul, în timp ce în Israel 31% nu desfăşoară deloc astfel de evaluări. În România, 15% dintre companii nu realizează evaluări de acest tip şi omit astfel primul şi cel mai important pas în îmbunătăţirea nivelului de fericire şi implicare al angajaţilor şi, totodată, în îmbunătăţirea performanţei businessului lor - discuţii directe cu angajaţii despre cum se simt la birou", se mai precizează în comunicatul citat.
Studiul Mindspace a fost realizat în aprilie 2019.
Mindspace este un operator de spaţii de lucru flexibile, de tip boutique, destinate proprietarilor şi companiilor de toate dimensiunile. Locaţiile companiei sunt situate în 15 oraşe din Europa şi SUA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.