"În semn de nemulţumire faţă de refuzul continuu al reprezentanţilor companiei de a da curs cererilor sindicatului privind acordarea unor pachetelor sociale compensatorii, la fel că în alte state membre ale Uniunii Europene, sindicatul împreună cu federaţia organizează un protest la sediul central din Bucureşti", se arată în comunicat.
Acţiunea va avea loc între orele 10:00 şi 12:00.
Dacă cerinţele sindicaliştilor nu vor fi onorate, aceştia precizează că se va trece la acţiuni extreme ale unor reprezentanţi ai sindicatului din companie, care, la o dată ce va fi anunţată ulterior, vor intră în greva foamei.
Acţiunile au început în data de 12 martie, când toţi angajaţii au purtat banderolă la mâna în semn de protest, iar din data de 18 martie, zilnic, între orele 15:00 şi 17:00, în faţa fabricii se scandează împotriva companiei şi a faptului că factorii de decizie din România sunt neputincioşi şi dezinteresaţi în faţă de acţiunilor de distrugere a companiilor şi a locurilor de muncă.
Citește și: Nestle România își închide fabrica de la Timișoara
Organizaţia susţine că are sprijinul Uniunii Internaţionale a lucrătorilor din Alimentaţie, Agricultură, Hoteluri, Restaurante, Catering şi Tutun (IUF), organizaţie internaţională la care FSIA - SINDALIMENTA este membră.
"Cerinţele angajaţilor Nestle au fost prezentate la Geneva, dar se pare că jocurile şi interesele managerilor din spatele negocierilor oficiale sunt mai puternice. FSIA-SINDALIMENTA a solicitat IUF adoptarea unei măsuri generale, care să vină în sprijinul angajaţilor. Astfel, în situaţia închiderii definitive a unor companii, indiferent de ţara în care această are fabrici, să se acorde tuturor angajaţilor drepturi sociale egale. De asemenea, o propunere asemănătoare, alături de altele importante pentru construcţia unei protecţii sociale reale, s-a dorit a fi discutată şi cu ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale. Din păcate însă, dezinteresul manifestat de către acesta nu a făcut posibilă discuţia. Considerăm că această lipsa de interes nu poate conduce decât la o mai mare migraţie a forţei de muncă dinspre România către statele membre UE", se mai arată în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.