Anchetă la Cupru Min din cauza pierderilor financiare

DCBusiness Team |
Data publicării:
Cupru Min
Cupru Min

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea, a anunţat vineri că, în urma pierderilor financiare înregistrate, săptămâna viitoare va fi demarat un control la SC Cupru Min SA, companie care exploatează zăcământul de la Roşia Poieni, unde se află 60% din rezervele de cupru ale României.

"Cupru Min-ul nu a avut nişte rezultate financiare bune", a spus Ştefan Radu Oprea, aflat vineri într-o vizită de lucru în judeţul Alba, la cele două fabrici de armament din oraşul Cugir.

Ministrul a precizat că a cerut explicaţii şi, pentru a înţelege de ce societatea a obţinut aceste rezultate financiare cu pierdere, de luni îşi va începe activitatea la Cupru Min Corpul de control.

Oprea a adăugat că mineritul are viitor în zonă.

"Încercăm să găsim soluţii şi, pe noua schemă de ajutor de stat pe care o vom deschide la Ministerul Economiei, vor putea să aplice şi cei care vor să transforme concentratul în ..., să putem face şi topitoria. Eu cred că, dacă aducem valoare adăugată în România materiei prime pe care o extragem, atunci suntem câştigători", a spus Ştefan Radu Oprea.

Legat de acest aspect, întrebat de jurnalişti dacă s-au făcut progrese în vederea realizării în România, împreună cu noii acţionari de la Moldomin, o firmă turcă, a unui combinat în care să fie prelucrat minereul, ministrul a spus că nu s-a ajuns la rezultatul dorit.

"Am fost, am vorbit cu ei, am încercat să-i conving, pentru că eşti mai rentabil într-o topitorie atunci când ai o cantitate mai mare de concentrat. Deocamdată, nu am avut rezultatele pe care ni le doream", a precizat ministrul.

În vara anului trecut, Ştefan Radu Oprea declara că la Cupru Min, unde statul este unic acţionar, se înregistra "o pierdere conjuncturală", din câte i-a spus managementul companiei, fiind atunci probleme legate de fluctuaţia pe care a avut-o preţul concentratului la bursă, coroborată cu creşterea preţului la energie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3881
Diferența 0.0198
Zi precendentă 4.3683
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3881 RON
GBP flag1 GBP = 5.8120 RON
CHF flag1 CHF = 5.3816 RON
AUD flag1 AUD = 2.7866 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1662 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4149 RON
SEK flag1 SEK = 0.4504 RON
XAU flag1 XAU = 454.7122 RON
Monede Crypto
1 BTC = 367682.19RON
1 ETH = 6985.07RON
1 LTC = 333.45RON
1 XRP = 9.20RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17104.810.28%
BET-BK3182.520.17%
BET-EF932.940.32%
BET-FI60019.67-0.55%
BET-NG1237.120.00%
BET-TR37718.980.28%
BET-TRN36662.720.28%
BET-XT1465.960.15%
BET-XT-TR3177.820.15%
BET-XT-TRN3095.460.15%
BETAeRO837.421.13%
BETPlus2523.830.28%
RTL38185.790.26%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel