Analiză. Brexit-ul a declanșat deja recesiunea în Marea Britanie

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Britanicii ar fi intrat deja în recesiune
Britanicii ar fi intrat deja în recesiune

Planul Marii Britanii de a ieșit din Uniunea Europeană pare să fi împins deja țara în recesiune tehnică, se spune într-un studiu al Institutului Național de Cercetare Economică și Socială (INCES).

Într-o nouă prognoză sumbră, INCES prevede, chiar și în situația în care Brexit-ul va fi unul lin în octombrie, creșterea economică va fi de 1% în 2019 și tot de 1% și în 2020. Șansele ca economia să fie deja în contracție sunt de 1 la 4, mai spune think tank-ul.

Rezultatele vor fi și mai rele în cazul unui Brexit fără acord, situație despre care INCES spune că va avea loc o încetinire ”severă”. Chiar și în eventualitatea unei ieșiri ordonate INCES spune că că economia va stagna, cu o accelerare a inflației de 4,1% iar lira o să se devalorizeze cu 10%.

Ministrul de Finanțe britanic va demisiona dacă Boris Johnson devine premier

”Oricum am lua-o nu este nicio bucurie economică în cazul unui no-deal Brexit”, a declarat directorul INCES, Jagjit Chadha.

După publicarea raportului lira a scăzut la 1,2464 $ iar PIB-ul a pierdut două procente.

Brexit-ul va putea costa pe termen lung 5% din randamentul economiei britanice.

INCES spune că există 30% șanse ca economia să se contracte în 2020. În cazul unui no-deal, Banca Centrală va reduce rata cheie la 0,25% până șa sfârșitul lui 2019, după cre va crește abrupt la 1,75% până la sfârșitul lui 2020. Deficitul bugetar ba crește la 2,7% din PIB în cazul unei ieșiri ordonate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7057
Diferența -0.0272
Zi precendentă 4.7329
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7057 RON
GBP flag1 GBP = 5.9660 RON
CHF flag1 CHF = 5.3012 RON
AUD flag1 AUD = 3.0459 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3517 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4239 RON
SEK flag1 SEK = 0.4291 RON
XAU flag1 XAU = 388.7340 RON
Monede Crypto
1 BTC = 426322.26RON
1 ETH = 14681.97RON
1 LTC = 425.72RON
1 XRP = 5.25RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.58%
6 luni: 5.62%
12 luni: 5.66%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17638.19-0.20%
BET-BK3297.13-0.26%
BET-EF945.41-0.25%
BET-FI60869.180.43%
BET-NG1238.86-0.34%
BET-TR38900.78-0.20%
BET-TRN37811.10-0.20%
BET-XT1511.77-0.15%
BET-XT-TR3277.57-0.15%
BET-XT-TRN3192.54-0.15%
BETAeRO949.710.82%
BETPlus2609.18-0.21%
RTL39038.51-0.20%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

Comunicate de presa

Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Transelectrica / FOTO: Facebook

Investiții pentru închiderea inelului de 400 kV al României

Marți a avut loc prima întâlnire după semnarea...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel