ANAF, clarificări. Ce obligații ai când ai venituri din jocuri de noroc sau premii

Georgel Simionică |
Data actualizării: | Data publicării:
ANAF face clarificări legate de câștigurile din jocuri de noroc sau loterii
ANAF face clarificări legate de câștigurile din jocuri de noroc sau loterii

ANAF a publicat recent un ghid privind obligații declarative și de plată pentru veniturile din premii și din jocuri de noroc.

Potrivt ghidului veniturile din premii sunt:

veniturile în bani și/sau în natură din concursuri, ca de exemplu:

– venituri sub formă de premii de orice fel, acordate oamenilor de cultură, știință și artă la gale, simpozioane, festivaluri, concursuri naționale sau internaționale, concursuri pe meserii sau profesii;

– venituri sub formă de premii în bani și/sau în natură acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor și altor specialiști pentru rezultatele obținute la competiții sportive interne și internaționale.

- sumele primite ca urmare a participării la Loteria bonurilor fiscale;

- sumele primite din promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale.

Nu sunt venituri din premii impozabile:

– veniturile realizate din fiecare premiu obținut în bani și/sau în natură sub valoarea de 600 lei inclusiv;

– materialele publicitare, pliantele, mostrele, punctele bonus acordate cu scopul stimulării vânzărilor;

– reducerile comerciale de preț acordate persoanelor fizice, altele decât cele acordate contribuabililor care obțin venituri pentru care se aplică regulile prevăzute pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor.

Nu intră în categoria veniturilor din premii și nu sunt impozabile:

– premiile obținute de sportivii medaliați la campionatele mondiale, europene și la jocurile olimpice/paralimpice;

– premiile, primele și indemnizațiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor și altor specialiști, prevăzuți în legislația în materie, în vederea realizării obiectivelor de înaltă performanță: clasarea pe locurile 1 – 6 la campionatele europene, campionatele mondiale și jocurile olimpice/paralimpice, precum și calificarea și participarea la turneele finale ale campionatelor mondiale și europene, prima grupă valorică, precum și la jocurile olimpice/paralimpice, în cazul jocurilor sportive;

– primele și indemnizațiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor și altor specialiști, prevăzuți de legislația în materie, în vederea pregătirii și participării la competițiile internaționale oficiale ale loturilor reprezentative ale României;

– primele acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor și altor specialiști, prevăzuți în legislația în materie, din sumele încasate de cluburi ca urmare a calificării și participării la competiții intercluburi oficiale europene sau mondiale;

– premiile și alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport și altele asemenea, obținute de elevi și studenți în cadrul competițiilor interne și internaționale, inclusiv elevi și studenți nerezidenți în cadrul competițiilor desfășurate în România la concursuri pe obiecte sau discipline de învățământ, pe meserii, cultural-științifice, festivaluri, simpozioane, concursuri tehnicoștiințifice, premii obținute la campionate și concursuri sportive școlare, naționale și internaționale.

Citește și: Zeci de angajați, ”jucați” la păcănele. Decizia care aruncă în aer una dintre cele mai profitabile afaceri din pandemie

Impozitarea veniturilor din premii

Veniturile din premii se impozitează cu o cotă de 10% aplicată asupra venitului net calculat prin scăderea din venitul brut a sumei de 600 lei pentru fiecare premiu: Impozit pe venitul din premii = (venitul din premii- 600 lei) x 10%

Calcularea, reținerea la sursă, declararea și plata impozitului se face de plătitorul de venit, în momentul plății.

Impozitul calculat și reținut este impozit final.

Plata impozitului se face la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.

Veniturile din jocuri de noroc sunt sumele încasate, bunurile și serviciile primite ca urmare a participării la jocuri de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot, de la orice persoană juridică autorizată să exploateze jocuri de noroc.

Pentru veniturile realizate din jocuri de noroc la distanță sau on-line (jocuri de noroc care se desfășoară doar prin intermediul oricărui sistem de comunicații: internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă și orice alte sisteme de transmisie), impozitul datorat se determină și se reține la sursă la fiecare transfer din contul de pe platforma de joc în contul bancar sau similar.

Jocuri de noroc: cazinouri, cluburi de poker, slot-machine și lozuri

Venitul brut în bani și/sau în natură primit ca urmare a participării la jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot-machine și lozuri:

– sub valoarea sumei de 66.750 lei inclusiv este venit neimpozabil;

– care depășește suma neimpozabilă de 66.750 lei se impozitează.

Impozitul se calculează de către organizatorul/plătitorul de venit pentru fiecare sumă plătită: – prin verificarea încadrării în plafonul neimpozabil;

– distinct față de veniturile obținute din participarea la alte tipuri de jocuri de noroc; – prin aplicarea baremului de impozitare* și scăderea din rezultatul obținut a sumei de 667,5 lei.

Când se face declararea impozitului din premii și din jocuri de noroc

– Lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut, prin formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”;

– Anual, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat, prin formularul 205 „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă și câștigurile/pierderile din investiții, pe beneficiari de venit”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.7768
Diferența -0.0092
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9853 RON
CHF flag1 CHF = 5.3054 RON
AUD flag1 AUD = 2.9668 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4204 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 403.3538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 451106.28RON
1 ETH = 15921.84RON
1 LTC = 477.87RON
1 XRP = 10.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16924.440.40%
BET-BK3171.480.61%
BET-EF917.910.21%
BET-FI61555.920.40%
BET-NG1214.170.03%
BET-TR37321.230.40%
BET-TRN36276.180.40%
BET-XT1459.850.35%
BET-XT-TR3164.590.35%
BET-XT-TRN3082.500.35%
BETAeRO875.890.46%
BETPlus2501.930.39%
RTL37682.870.47%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel