Această ordonanță are scopul de a sprijini contribuabilii cu datorii restante la data de 31 august 2024, fie că sunt persoane fizice, juridice, instituții publice sau alte entități. Facilitățile fiscale sunt menite să susțină conformarea voluntară la plată și reducerea arieratelor bugetare.
Sfera de aplicare a măsurilor
Conform procedurii, măsurile se aplică obligațiilor bugetare administrate de organul fiscal central, care includ impozite, taxe, contribuții sociale și alte sume datorate bugetului general consolidat. Aceste obligații pot fi stabilite prin declarații fiscale, decizii de impunere sau alte acte administrative. Debitorii care pot beneficia de aceste măsuri includ atât persoane fizice, cât și juridice, asocieri fără personalitate juridică, entități publice, persoane care desfășoară activități independente sau exercită profesii liberale, precum și unități administrativ-teritoriale.
Facilitățile nu se aplică însă obligațiilor stabilite de alte instituții sau autorități publice, cum sunt cele impuse de Curtea de Conturi sau alte organe de control, care nu sunt administrate de organul fiscal central.
Facilități pentru diverse categorii de debitori
Debitorii vizați de aceste măsuri includ, printre alții, persoanele declarate insolvabile, cei cărora li s-a stabilit răspunderea solidară, precum și debitorii care la 31 august 2024 aveau doar obligații de plată accesorii, aferente obligațiilor principale deja stinse. De asemenea, debitorii aflați în procedura insolvenței, dizolvării sau cei care au primit decizii de impunere ca urmare a unui control fiscal aflat în desfășurare la data de 6 septembrie 2024, pot beneficia de facilități.
Cei șapte pași care trebuie urmați
Pentru a beneficia de facilitățile fiscale și a scăpa de datorii la stat, contribuabilii trebuie să urmeze procedura detaliată în documentul atașat. Iată principalele etape extrase din documentul respectiv:
1. Depunerea notificării de intenție
Contribuabilii care doresc să beneficieze de anularea unor obligații bugetare trebuie să depună o notificare la organul fiscal central. Aceasta poate fi depusă în trei modalități:
la registratura organului fiscal;
prin poștă, cu confirmare de primire;
prin intermediul „Spațiului privat virtual” (SPV).
Notificarea trebuie să includă:
Datele de identificare ale debitorului (nume, domiciliu fiscal, cod fiscal etc.);
Obiectul notificării, respectiv intenția de a beneficia de anularea obligațiilor bugetare;
Data și semnătura debitorului sau reprezentantului acestuia.
2. Verificarea și emiterea certificatului de atestare fiscală
După primirea notificării, organul fiscal:
Verifică dacă contribuabilul și-a îndeplinit toate obligațiile declarative;
Efectuează stingerile și compensările necesare;
Emite un certificat de atestare fiscală și o decizie referitoare la obligațiile de plată accesorii.
Dacă există neconcordanțe între sumele din certificatul de atestare și evidența contabilă a contribuabilului, acesta poate solicita corectarea în termen de 3 zile lucrătoare.
3. Amânarea la plată a accesoriilor
După depunerea notificării, contribuabilii beneficiază de amânarea la plată a obligațiilor de plată accesorii până la soluționarea cererii de anulare sau până la 25 noiembrie 2024. În acest timp:
Nu începe sau se suspendă procedura de executare silită;
Nu se efectuează stingerea obligațiilor până la soluționarea cererii.
4. Depunerea cererii de anulare a obligațiilor bugetare
Cererile de anulare a obligațiilor bugetare trebuie depuse după îndeplinirea condițiilor prevăzute de ordonanță, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024. Acestea se pot depune prin aceleași modalități ca notificarea.
Cererile trebuie să includă:
Datele de identificare ale debitorului;
Obiectul cererii, respectiv anularea obligațiilor;
Declarația pe propria răspundere că debitorul se află sau nu într-una dintre situațiile prevăzute în ordonanță;
Datele și semnătura debitorului.
5. Analiza și emiterea deciziei de anulare
În termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la depunerea cererii, organul fiscal:
Analizează îndeplinirea condițiilor legale;
Efectuează ajustările necesare în evidența fiscală;
Emite și comunică decizia de anulare a obligațiilor bugetare sau, dacă este cazul, decizia de respingere.
Dacă există neclarități, organul fiscal organizează o audiere pentru a discuta condițiile neîndeplinite.
6. Restituirea sumelor plătite în plus
În cazul în care contribuabilii au plătit sume în plus față de cele datorate, aceste sume pot fi restituite conform Codului de procedură fiscală.
7. Termenul limită
Pentru a beneficia de anularea accesoriilor, contribuabilii trebuie să achite toate obligațiile bugetare principale și să depună cererea de anulare până la 25 noiembrie 2024. Neîndeplinirea acestei cerințe atrage pierderea facilităților fiscale.
8. Excepții și cazuri speciale
În cazul contribuabililor supuși controlului fiscal sau aflați în insolvență, există reguli speciale de aplicare a facilităților, în funcție de momentul finalizării controlului sau de starea juridică a debitorului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.