Americanii se înarmează masiv. Ce reacție au avut chinezii

Mihai Paul |
Data actualizării: | Data publicării:
Portavion
Portavion

Statele Unite au crescut cheltuielile militare în 2018 pentru prima oară în ultimii şapte ani, arată un raport care urmează să fie publicat luni de Institutul Internaţional de Cercetări pentru Pace din Stockholm (SIPRI), preluat de AFP.

Anul trecut, cheltuielile militare în întreaga lume au crescut cu 2,6%, la nivelul de 1822 de miliarde de dolari. A fost al doilea an consecutiv în care s-a înregistrat această tendinţă (în 2017, creşterea a fost de 1,1%), iar totalul este cel mai ridicat după 1988.

Tendinţa este susţinută în special de SUA şi China. Începând din 2017, administraţia condusă de preşedintele american Donald Trump a lansat noi programe de achiziţie de armament.

SUA au alocat  anul trecut pentru apărare 649 de miliarde de dolari,  aproape cât următoarele opt ţări în clasamentul cheltuielilor militare la un loc. China ocupă poziția a doua înregistrând o creştere de 83% faţă de 2009. Urmează Arabia Saudită, India - în urcare cu un loc - şi Franţa.

Citește și:SUA pregătește banii pentru viitorul guvern al Venezuelei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 409380.15RON
1 ETH = 7716.95RON
1 LTC = 365.40RON
1 XRP = 9.65RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel