Amenzi usturătoare dacă parchezi și nu cumperi nimic. Unde se întâmplă

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Sediu central din Viena al OMV
Sediu central din Viena al OMV

Lidl practică deja în România amendarea pentru cei care își lasă mașina în parcare mai mult de o oră. Se pare că practica devine tot mai populară astfel că OMV a decis să facă acest lucru și în Austria, unde mai mulți români au primit amenzi de peste 200 de euro.

Un celebru lanţ de benzinării care este prezent şi pe piaţa din România a amendat mai mulți români, pentru că au parcat în benzinărie fără să facă nici un fel de consumaţie.

Pentru moment se pare că vizate sunt persoanele din zona Linz. Amenda primită este de 231.30 euro. Până în acest moment este vorba despre cel puţin doi români care au primit o astfel de amendă.

Din informaţiile furnizate de Erich Mocanu, fondatorul organizaţiei AEBS, care luptă pentru drepturile românilor din Austria şi Germania, amenzile sosesc prin poştă şi sunt trimise de un avocat al marii companii.

„Amenda vine prin poştă şi conţine tot: număr de înmatriculare, data la care s-a întâmplat. Chiar nu-mi vine să cred că se întâmplă aşa ceva.  O să merg în Austria şi o să mă fac că nu-mi găsesc portofelul în benzinărie şi o să plec. Sunt foarte curios că se va întâmpla. Este inacceptabil aşa ceva, după ce Austria a tăiat şi alocaţiile românilor vine şi cu o astfel de măsură,” a spus Erich Mocan.

În România, Lidl apelează la firma de securitate SGS pentru verifica parcările și a amenda șoferii.

Citește și: OMV a preluat operaţiuni ale grupului Shell, pentru 578 milioane de dolari

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.6059
Diferența 0.0061
Zi precendentă 4.5998
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.6059 RON
GBP flag1 GBP = 5.9635 RON
CHF flag1 CHF = 5.2114 RON
AUD flag1 AUD = 2.9077 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2194 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4415 RON
SEK flag1 SEK = 0.4618 RON
XAU flag1 XAU = 463.3913 RON
Monede Crypto
1 BTC = 391590.99RON
1 ETH = 8597.42RON
1 LTC = 381.64RON
1 XRP = 9.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel