Amenzi uriașe pentru hotelierii care nu-și protejează turiștii

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Hotel
Hotel

Noua lege a turismului prevede îndatoriri obligatorii ale agenților economici din domeniu, față de turiștii care le calcă pragul.

Aceștia sunt acum obligați să protejeze turiștii cât și bunurile acestora, în caz contrar, aceștia riscând amenzi de peste 30.000 de lei.

Operatorii economici din turism vor trebui să informeze turiștii cu rpivire la oferta și serviciile pe care le prestează. O altă obligație este cea a protejării turistului atât în incinta hotelului, cât și în timpul cât acesta este plecat în excursiile oferite de respectivul operator, conform normelor pentru ghizii de turism.

Citește și: Surpriza neplăcută pentru hotelieri, pregătită de Ministerul Turismului

O altă obligație a operatorilor este și "să protejeze bunurile turiştilor aflate în structurile de primire turistică administrate, depuse spre păstrare în case de valori sau încăperi special amenajate, împotriva deteriorării sau furtului şi să garanteze despăgubirea acestora în cazul apariţiei unor prejudicii, prin asigurarea la societăţi de asigurare", se spune în noua prevedere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458630.35RON
1 ETH = 13129.90RON
1 LTC = 599.28RON
1 XRP = 12.15RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel