Amenzi de până la 70.000 lei pentru firme și persoane fizice

Simona Haiduc |
Data publicării:
Nu l-ai aruncat unde trebuie și te-a prins, plătești
Nu l-ai aruncat unde trebuie și te-a prins, plătești

Începând cu 25 septembrie intră în vigoare noul regim de sancționare pentru eliminarea necorespunzătoare a deșeurilor, ce presupune amenzi mai mari atât pentru persoanele fizice, cât și a celor juridice. 

Prevăzute inițial într-un proiect de lege inițiat de Ministerul Muncii, schimbările aduse legislației în privința deșeurilor au fost făcute de către Guvern printr-o ordonanță de urgență oficializată pe 26 august. OUG 92/2021 aduce mai multe modificări referitoare la eliminarea deșeurilor, iar sancțiunile se majorează substanțial, în unele cazuri.

Astfel, abandonarea deșeurilor și eliminarea lor în afara spațiilor autorizate vor fi sancționate cu amenzi cuprinse între 50.000 și 70.000 de lei pentru persoane juridice și cu 10.000, până la 20.000 de lei în cazul persoanelor fizice. 

În plus față de vechea reglementare prevăzută în Legea 211/2021, orice faptă de eliminare necorespunzătoare va fi sancționată și dacă va fi făcută de firma sau persoana fizică obligată, nu doar dacă este săvârșită de operatorii economici autorizați să o facă, ca pân-acum.

Amenda va fi cuprinsă între 20.000 și 40.000 lei și între 5.000 și 15.000 lei, dacă va fi vorba de persoane fizice, și vizează următoarele fapte:

- Nerespectarea obligațiilor ce țin de răspunderea extinsă a producătorului;

- Lipsa măsurilor de reducere a deșeurilor, inclusiv în ceea ce privește producția industrială;

- Nerespectarea obligației de valorificare a deșeurilor (reutilizare, reciclare sau alte operațiuni de valorificare) pentru persoane fizice;

- Necolectarea separată de hârtie, metal, plastic și sticlă. Urmând ca din 1 septembrie 2025 să fie sancționată și necolectarea separată a textilelor;

- Nedesemnarea unei persoane responsabile cu îndeplinirea obligațiilor legate de regimul deșeurilor sau să delege această obligație unei terțe persoane de către persoanele juridice care dețin autorizație/autorizație integrală de mediu;

- Nerespectarea obligației titularilor de autorizații de construcții sau desființare de a gestiona și sorta deșeurile din activitățile specifice, inclusiv pe tip de material provenit din construcții;

- Nerespectarea obligațiilor privind uleiurile uzate;

Lipsa unui program prevenire şi reducere a cantităţilor de deşeuri generate din activitatea proprie sau, după caz, de la orice produs fabricat. 

Citește și Dosar penal pentru angajatorii care nu respectă această REGULĂ

O nouă sancțiune contravențională esre prevăzută pentru nerespectarea obligațiilor de prevenire a risipei alimentare, obligație nou-introdusă în OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor, precizează Avocatnet. E vorba, aici, de obligații de tipul celei de reducere a generării de deșeuri alimentare. Nerespectarea obligațiilor de acest tip poate atrage amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 pentru firme.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 509342.99RON
1 ETH = 16484.40RON
1 LTC = 595.44RON
1 XRP = 15.48RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel