Amenzi ce pot ajunge și la 50.000 de lei. Faptele sancționate

Mara Ivan |
Data publicării:
Comportamentul fiecăruia contează
Comportamentul fiecăruia contează

Ministerul Mediului modifică legea privind desfășurarea activităților de picnic printr-un proiect ce prevede obligații în plus pentru autoritățile locale și centrale care organizează evenimente, concerte și activități publice, dar majorează și amenzile pentru nerespectarea normelor privind gestionarea deșeurilor.

Astfel, pentru organizatorii evenimentelor și reuniunilor publice, indiferent că sunt autorități sau societăți private, va fi obligatoriu să se asigure că unitățile care comercializează sau oferă gratuit produse alimentare și băuturi la locul de desfășurare al evenimentului și reuniunii publice, utilizează ambalaje reutilizabile sau biodegradabile.

De asemenea, documentul detaliază, prin introducerea unei noi litere, litera f), ce fel de evenimente se vor încadra în noile prevederi: evenimente și reuniuni publice – orice eveniment public de tip concert, festival, serbare, zilele orașului/comunei, demonstrație, manifestatie politică sau religioasă, care este organizat sau autorizat de către autoritatea publică locală.

Citește și Ce amendă riști dacă arunci mucul de țigară pe stradă

În ceea ce-i privește pe participanții la respectivele evenimente publice, principala lor obligație este de a arunca deșeurile exclusiv în locurile special amenajate, nu pe jos, altfel riscă amenzi cuprinse între 500 și 3.000 de lei. Pentru organizatorii care nu respectă noile prevederi, firme private sau autorități publice, sancțiunile sunt cuprinse între 10.000 lei la 50.000 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3576
Diferența 0.0285
Zi precendentă 4.3291
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3576 RON
GBP flag1 GBP = 5.8057 RON
CHF flag1 CHF = 5.2994 RON
AUD flag1 AUD = 2.7950 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1558 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4555 RON
XAU flag1 XAU = 465.6930 RON
Monede Crypto
1 BTC = 401212.12RON
1 ETH = 7617.69RON
1 LTC = 356.23RON
1 XRP = 9.36RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17369.990.23%
BET-BK3242.970.11%
BET-EF945.890.22%
BET-FI60933.690.00%
BET-NG1253.490.14%
BET-TR38303.740.23%
BET-TRN37231.110.23%
BET-XT1487.820.19%
BET-XT-TR3225.190.19%
BET-XT-TRN3141.600.19%
BETAeRO836.23-0.39%
BETPlus2561.360.21%
RTL38790.760.24%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel