Amenințare directă a lui Putin în conflictul din Golful Persic

Matei Ion |
Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a atenţionat joi împotriva unei "catastrofe" în cazul în care SUA ar recurge la forţă contra Iranului, după ce o dronă americană a fost doborâtă deasupra teritoriului iranian, informează AFP. 

"SUA susţin că nu exclud recurgerea la forţă (...). Aceasta ar însemna o catastrofă pentru regiune. Aceasta ar provoca o escaladare a violenţelor şi o creştere a numărului de refugiaţi", a declarat Putin în timpul şedinţei anuale de întrebări-răspunsuri cu cetăţenii ruşi, transmisă în direct la televiziune. "Consecinţele ar fi triste şi pentru cei care ar întreprinde o astfel de tentativă. Este foarte dificil de prevăzut care ar fi consecinţele unei eventuale recurgeri la forţă", a insistat Putin. 

Potrivit liderului rus, "Iranul îşi respectă angajamentele faţă de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)" şi Rusia consideră "nefondate adoptarea oricăror sancţiuni împotriva lui". 

Iranul a afirmat joi că a doborât o "dronă-spion americană" în spaţiul său aerian, deasupra Mării Oman, atenţionând că încălcarea frontierelor sale va constitui o "linie roşie", pe fondul tensiunilor tot mai mari între Washington şi Teheran. 

Un portavion SUA creează panică în Iran. Unde a fost detectat

SUA au confirmat că Iranul a doborât o dronă americană, negând totodată că aceasta se afla în spaţiul aerian iranian. 

Acest incident a survenit după ce Washingtonul a anunţat săptămâna aceasta trimiterea a 1.000 de militari suplimentari "în scopuri defensive pentru a răspunde ameninţărilor aeriene, navale şi terestre în Orientul Mijlociu". 

Anunţul a fost făcut la scurt timp după ce Teheranul a atenţionat că va depăşi în curând o limită prevăzută în acordul internaţional asupra programului său nuclear încheiat în 2015 la Viena, acord din care SUA s-au retras unilateral anul trecut, înainte de a restabili sancţiuni dure împotriva Iranului. 

În prezent, armata americană îşi intensifică şi acuzaţiile împotriva Iranului, afirmând că s-ar afla în spatele atacului asupra a două tancuri petroliere lovite de explozii la 13 iunie în Marea Oman. Aceste acuzaţii au fost respinse cu vehemenţă de Teheran.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454795.31RON
1 ETH = 15814.07RON
1 LTC = 495.45RON
1 XRP = 12.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel