Atunci când statele ripostează împotriva altor state pe care le consideră amenințătoare sau puternice, politologii numesc acest comportament "echilibrare". Într-o colecție de eseuri intitulată ”America fără rival”, unii dintre acești profesori au sugerat că acest act de bază al competiției geopolitice a lipsit de la prăbușirea Uniunii Sovietice, deoarece Statele Unite erau prea mult înaintea tuturor celorlalți. Alții susțin că Statele Unite nu erau amenințătoare pentru alte mari puteri sau că au construit o ordine liberală deschisă tuturor.

Astăzi, însă, echilibrarea s-a întors cu siguranță - și este descrisă cu sintagma destul de imperfectă și amorfă de concurență între marile puteri. Rusia a anexat Crimeea în 2014, a intervenit militar în Siria și a intervenit în alegerile prezidențiale din SUA din 2016.

O nouă ordine mondială?

Între timp, China a construit insule artificiale în Marea Chinei de Sud și a făcut progrese rapide în domeniul tehnologiilor militare, depășind uneori chiar și Statele Unite. Rusia și China au început să se echilibreze pe măsură ce au devenit mai puternice, dar și pentru că Vladimir Putin și Xi Jinping se temeau că, dacă liberalismul occidental ar avea succes la nivel global, ar putea reprezenta o amenințare existențială pentru regimurile lor.

Chiar și aliații Americii se echilibrează. Recep Tayyip Erdoğan al Turciei folosește liber puterea militară și diplomația coercitivă, cooperând cu Rusia atunci când îi convine. Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite nu se mai supun automat Statelor Unite și folosesc puterea militară chiar și atunci când Washingtonul preferă să nu o facă, așa cum a făcut Riadul în Yemen.

Decizia altor țări de a proiecta puterea militară în moduri menite să zădărnicească acțiunile SUA este o schimbare transformatoare în mediul extern al Americii. După Războiul Rece, Statele Unite puteau, și uneori au tratat preferințele geopolitice ale puterilor rivale sau chiar prietene ca pe o chestiune secundară. Nu mai pot face acest lucru. De fapt, adunarea de către Rusia a unei forțe de invazie de 175.000 de persoane de-a lungul graniței sale cu Ucraina sugerează că suntem pe cale să intrăm într-o nouă fază periculoasă de rivalitate internațională.

De ce acum

Nimeni nu știe prea bine de ce Putin pare să aleagă acest moment pentru a ataca Ucraina. O invazie nu poate fi atribuită în mod credibil unei acțiuni occidentale specifice sau unui eveniment precipitant, cum ar fi o intervenție în Siria sau faptul că Uniunea Europeană a oferit Ucrainei un acord de asociere în 2013. Unii au susținut că Putin este frustrat de faptul că Ucraina nu își respectă angajamentele asumate în cadrul acordurilor de la Minsk din 2014 și 2015 de a acorda regiunilor dominate de Rusia un drept de veto asupra relației Ucrainei cu Occidentul - dar aceasta nu este o evoluție nouă.

O interpretare este că Rusia folosește amenințarea unei invazii pentru a forța o discuție reală despre punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk și despre viitorul securității europene. Ea va menține trupele pe poziții ca instrument de coerciție, arătând că este dispusă să folosească forța dacă discuțiile stagnează. Aceasta, într-un fel, ar fi o escaladare incrementală a tipului de comportament de echilibrare agresivă în care Putin s-a angajat din 2014.

Scenariul cel mai întunecat este invazia iminentă. Într-un eseu din iulie intitulat "Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor", Putin a susținut că cele două țări constituie "un singur popor" și că "adevărata suveranitate a Ucrainei este posibilă doar în parteneriat cu Rusia". Aflat acum în al treilea deceniu de domnie, Putin ar putea foarte bine să creadă că, dacă nu ia măsuri decisive, Ucraina se va îndepărta și mai mult de Rusia.

Bursa de la Moscova se prăbușește din cauze geopolitice

Kremlinul spune care sunt cele două ”linii roșii”. Occidentul nu trebuie să le treacă

Situația din Ucraina, comparată cu criza rachetelor din Cuba

Ce urmează după invazia Ucrainei

O analiză a Consiliului pentru Afaceri Internaționale al Rusiei a sugerat că, în cazul în care Putin ar decide să invadeze (lucru pe care raportul îl sfătuiește să nu-l facă), "apoteoza operațiunii ar trebui să fie încercuirea și capturarea ulterioară a Kievului, precum și stabilizarea liniei frontului de-a lungul Niprului".

Crearea unui nou stat ucrainean cu capitala la Kiev ar fi anunțată și recunoscută de Rusia. Acesta ar include RPD și RPL, anterior independente. Rusia rezolvă astfel mai multe probleme istorice deodată. Amenințarea imediată la frontierele de sud-vest este eliminată. Se asigură controlul deplin asupra Mării Azov și un coridor terestru către Republica Crimeea. Două state ucrainene apar pe hartă, dintre care unul ar trebui să fie "prietenos și fratern"."

Analiștii occidentali au observat de mult timp că asertivitatea rusă și chineză poate fi contraproductivă. Înainte de anexarea Crimeei de către Rusia, Ucraina s-a simțit împărțită între Occident și Rusia. După aceea, Ucraina a început să se deplaseze constant spre vest din punct de vedere geopolitic. În mod similar, represiunea Chinei asupra Hong Kong-ului a întărit atitudinile din Taiwan împotriva unificării pașnice după modelul "o țară, două sisteme". O invazie ar fi răspunsul lui Putin la această critică - dacă mici acte de agresiune creează un sentiment antirusesc, el va dubla și își va impune voința.

Acesta este un risc destul de mare. Dacă Rusia nu pune în derută rapid forțele ucrainene, conflictul ar putea fi prelungit, cu asistență militară occidentală care se va revărsa în Ucraina. Victimele civile inevitabile și distrugerea proprietății ar putea inflama opinia publică în partea de est a Ucrainei, ceea ce ar putea duce la o insurgență. Rusia nu ar putea recurge la negarea oficială, așa cum a făcut în cazul anexării Crimeei. Și, având ca obiectiv Kievul, o revoltă nu ar putea fi respinsă ca un conflict îndepărtat pentru un petic de pământ disputat.

Perspectiva unei invazii vine într-un moment în care relațiile lui Putin cu restul lumii sunt relativ stabile. Administrația Biden a precizat clar că dorește o relație "stabilă și previzibilă" cu Rusia, prin aceasta înțelegând păstrarea status quo-ului. Președintele francez Emmanuel Macron este de mult timp de părere că Europa ar trebui să se implice cu Rusia în probleme de securitate. Între timp, departe de a fi izolat, Putin a căutat în mod activ să sporească legăturile Rusiei în întreaga lume, cel mai recent încheind o nouă vânzare majoră de arme către India.

Mai e loc de diplomație

În săptămânile următoare, Statele Unite, Germania, Franța și Regatul Unit vor încerca, fără îndoială, să consolideze descurajarea prin creșterea costului unei invazii. Administrația Biden a anunțat, de asemenea, că Statele Unite și "cel puțin patru aliați din NATO" se vor întâlni cu Rusia pentru a discuta despre securitatea europeană. În timp ce consolidează disuasiunea și încearcă să coboare temperatura geopolitică prin diplomație, liderii NATO ar trebui, de asemenea, să se asigure că le reamintesc omologilor lor din întreaga lume că și ei au o miză în această criză. Într-adevăr, legăturile Rusiei cu restul lumii înseamnă că și alți lideri - cum ar fi Narendra Modi din India, Erdoğan din Turcia și Naftali Bennett din Israel - au un rol semnificativ de jucat.

Este puțin probabil ca liderii non-atlantici să adopte o poziție fermă în favoarea Ucrainei și împotriva Rusiei, dar ar trebui să știe că, dacă Putin va cuceri Ucraina, un Rubicon va fi fost trecut. Puterile asiatice (India și Japonia) speră, pe termen lung, să dilueze cooperarea ruso-chineză. O invazie ar face ca Rusia să devină tot mai dependentă de China și, eventual, să fie îndatorată politic față de aceasta pentru sprijin în timpul acestei crize. India și Japonia au un interes strategic în a împiedica acest lucru să se întâmple. Mai general, distrugerea statului ucrainean ar supra-încărca rivalitatea dintre Statele Unite și Rusia, mai ales dacă Putin s-ar răzbuna pentru asistența militară occidentală acordată Ucrainei. Acest lucru ar duce la presiuni masive asupra aliaților americani care nu sunt membri NATO pentru a reduce legăturile cu Moscova și a o izola.

Această criză nu se referă doar la acordurile de la Minsk sau la disputa dintre Rusia și Ucraina. Este vorba despre faptul dacă suntem pregătiți să asistăm la o escaladare dramatică a confruntării militare între marile puteri, care va zgudui ordinea internațională până în temelii. Efortul diplomatic pentru a preveni acest lucru trebuie să fie global.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.