Amânarea ratelor bancare. Florin Cîțu: Am găsit o soluție

Mara Ivan |
Data publicării:
Decizia finală va fi anunțată miercuri
Decizia finală va fi anunțată miercuri

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că a găsit o soluţie care să permită românilor care au fost şi sunt încă afectaţi de criză să poată să beneficieze în continuare de amânarea ratelor la bănci.

"Am avut, pentru că ştiu că este tot de interes public, discuţii, în toată această perioadă şi se consolidează referitor la amânarea ratelor la bănci. Ştiţi foarte bine că există o decizie a EBA, Autoritatea Bancară Europeană, care spune că se pot amâna aceste rate până la 9 luni, dar, în acest moment, am găsit o soluţie, zic eu, pe care o vom prezenta, prin care vom putea să prelungim pentru anumite categorii această facilitate. Sper ca în zilele următoare să avem detaliile. O să venim şi cu această ordonanţă public, dar vreau să îi asigur pe români că am lucrat în această perioadă şi ne apropiem de o soluţie care să permită celor care au fost şi sunt încă afectaţi de această perioadă de criză să poată să beneficieze în continuare, sau alţii care au fost afectaţi mai târziu să beneficieze de această facilitate", a spus Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că detaliile acestui act normativ vor fi prezentate în zilele următoare.

Citește și SALARIUL minim brut. Raluca Turcan a făcut ANUNȚUL

"Este o soluţie care intră în acel şablon pe care ni l-a dat Autoritatea Bancară Europeană", a menţionat premierul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 372961.92RON
1 ETH = 6997.59RON
1 LTC = 333.20RON
1 XRP = 9.12RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel