Altfel de închisoare. Mai ”umană”. Cât a costat FOTO

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Scopul este de a-i învăța pe deținuți ce înseamnă o viață normală
Scopul este de a-i învăța pe deținuți ce înseamnă o viață normală
  • Scopul este de a-i învăța pe deținuți ce înseamnă o viață normală

Arhitectul ”celei mai umane” închisori de regim sever din lume spune că, prin acest proiect, se dorește reducerea riscului ca, odată reveniți în libertate, cei care și-au ispășit aici pedeapsa să comită alte infracțiuni.

Închisoarea Storstrom Prison, care poate găzdui 250 de deținuți, este situată nu departe de orașul Gundslev, în Danemarca. Lucrările de construcție au costat aproximativ 160 de milioane de dolari. Fiecare celulă are o suprafață de patru metri pătrați, fiind dotată cu frigider, dulap, o fereastră mare, luminoasă și chiar cu televizor.

Mads Mandrup, designer la biroul CF Moller Architects, a explicat că peniteciarul a fost creat pentru a scădea nivelul de infracționalitate, rezultat la care închisorile tradiționale nu reușesc să ajungă. Pe teritoriul închisorii au fost amenajate mai multe terenuri de sport, inclusiv unul de fotbal, piste de alergare și platforme pentru baschet.

”Credem cu adevărat, iar datele statistice confirmă convingerea noastră, că un mediu mai sever, mai strict, mai puțin stimulativ, crează mai mulți infractori. Totuși, ar fi naiv să gândim că arhitectura ar putea să rezolve singură această problemă”, a spus Mads Mandrup, citat de Daily Mail.

O viață normală

La Storstrom, celulele seamănă, mai degrabă cu camerele unui cămin studențesc decât cu acele încăperi reci și întunecoase, înghesuite și cenușii din închisorile obișnuite. La Storstrom, deținuții primesc un pat comod, o masă de scris cu veioză, sală de baie proprie și un loc în bucătăria comune, unde își pot prepara singuri de mâncare.

Citește și Danemarca devine fieful centrelor de date ale giganților IT

Închisoarea dispune, de asemenea, de spații comune, unde deținuții pot petrece timpul împreună. Strorstrom este astfel concepută încât să ofere celor care își ispășesc anii de pedeapsă, să trăiască într-un mediu confortabil și să învețe ce înseamnă viața normală.

Pentru fiecare există un loc de muncă în diferitele ateliere organizate în incinta închisoarii, se pot plimba liber pe teritoriul ei. Totuși, orice mișcare a deținuților este strict supravegheată de cele 100 de camere de luat vederi, întreg teritoriul fiind înconjurat de o zid înalt de șase metri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3291
Diferența -0.0465
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3291 RON
GBP flag1 GBP = 5.7890 RON
CHF flag1 CHF = 5.3406 RON
AUD flag1 AUD = 2.7722 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1298 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4183 RON
SEK flag1 SEK = 0.4558 RON
XAU flag1 XAU = 480.8399 RON
Monede Crypto
1 BTC = 383237.17RON
1 ETH = 7047.08RON
1 LTC = 343.99RON
1 XRP = 9.10RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17060.85-0.06%
BET-BK3178.63-0.02%
BET-EF930.11-0.06%
BET-FI60468.15-0.11%
BET-NG1231.31-0.28%
BET-TR37622.04-0.06%
BET-TRN36568.50-0.06%
BET-XT1463.16-0.08%
BET-XT-TR3171.75-0.08%
BET-XT-TRN3089.54-0.08%
BETAeRO838.93-0.72%
BETPlus2517.88-0.05%
RTL38088.87-0.10%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel