Alternativa SUA la uriașul proiect al Chinei: Bani americani vs banii Beijingului

Elena Cristian |
Data actualizării: | Data publicării:
SUA
SUA

Statele Unite vor să ofere finanțare țărilor mai puțin bogate și speră să fie ajutate în această nouă misiune de G7 și Banca Mondială în cadrul Parteneriatului pentru Infrastructură și Investiții Globale, program dotat cu 600 de miliarde.

Din septembrie, Parteneriatul pentru Infrastructură și Investiții Globale (PGI) are cont pe rețeaua X (fostul Twitter) gestionat de guvernul american. Acest program condus de coordonatorul special Helaina Matza, un înalt oficial la Ministerul Afacerilor Externe, este replica americană a noilor drumuri ale mătăsii, uriașul proiect angajat de Beijing - aproape 1.000 de miliarde de dolari investite în țările din Sud global începând din 2013, însoțite de împrumuturi, pentru a consolida prezența Chinei.

Statele Unite nu au pornit singure în asaltul împotriva Drumurilor Mătăsii. În 2022, Washingtonul a lansat au lansat IGP împreună cu țările dezvoltate din G7. Inițial, inițiativa urma să se numească „Build Back Better World”, aluzie la giganticul proiect keynesian de redresare a economiei americane „Build Back Better”, dar a devenit, într-un final, ”Inflation Reduction Act”. 

Scopul Statelor Unite este ca, alături de partenerii din G7, să mobilizeze 600 de miliarde de dolari în următorii cinci ani pentru investiții în infrastructură „menite să facă viața mai bună pentru oamenii din întreaga lume, investiții care vor consolida și diversifica lanțurile noastre de aprovizionare și care vor promova interesele comune pe linie de securitate națională”, a detaliat Departamentul de Stat pe site-ul său.

Alternativă la un program de „confiscare”

Această „politică industrială” de care „beneficiază Statele Unite, Europa, fiecare țară”, constituie alternativa la Drumurile Mătăsii, care nu sunt altceva decât „un program de îndatorare șide  confiscări”, explica președintele american Joe Biden în iunie, la o conferință comuncă cu premierul britanic, Rishi Sunak.

Investiția în cadrul IGP se dorește a fi „strategică, ghidată de valori și cu standarde înalte de calitate”, a mai precizat Departamentul de Stat. Unele dintre proiectele Drumului Mătăsii au fost criticate pentru impactul lor negativ asupra mediului și a drepturilor lucrătorilor, uneori cu acuzații de corupție.

Căi ferate și centre de date

Până în mai, Statele Unite au mobilizat 30 de miliarde de dolari în granturi și finanțare federală pentru IGP. A răspuns la apelul liderului de la Casa Albă De asemenea, sectorul privat a răspuns, în special banca Citi și fondul Global Infrastructure Partners.

Banca Mondială va avea un rol important. Joe Biden a cerut Congresului un pachet de 25 de miliarde de dolari noi finanțări pentru această instituție în fruntea, coordonator fiind numit Ajay Banga. Se preconizează 200 de miliarde de noi împrumuturi multilaterale în următorul deceniu.

Unul dintre principalele proiecte ale PGI este Coridorul Lobito, în valoare de 250 de milioane de dolari, o cale ferată care leagă portul maritim angolez cu același nume de Republica Democrată Congo și Zambia. Statele Unite vor finanța, de asemenea, două proiecte de ferme solare în Angola, în valoare de 900 de milioane de dolari, și vor investi 300 de milioane de dolari în centre de date din Ghana. Sunt analizate oportunități de extindere a rețelelor wireless în India și Africa, unde chinezii ZTE și Huawei au semnat o serie de contracte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9736
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9738
USD
Azi 4.8269
Diferența 0.0052
Zi precendentă 4.8217
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9736 RON
USD flag1 USD = 4.8269 RON
GBP flag1 GBP = 5.9269 RON
CHF flag1 CHF = 5.2922 RON
AUD flag1 AUD = 2.9899 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3553 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 414.0962 RON
Monede Crypto
1 BTC = 451092.20RON
1 ETH = 15670.29RON
1 LTC = 501.51RON
1 XRP = 11.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17093.32-0.15%
BET-BK3187.910.16%
BET-EF928.37-0.11%
BET-FI62289.210.01%
BET-NG1228.670.02%
BET-TR37693.61-0.15%
BET-TRN36638.13-0.15%
BET-XT1473.46-0.02%
BET-XT-TR3194.10-0.02%
BET-XT-TRN3111.25-0.02%
BETAeRO895.602.00%
BETPlus2527.04-0.16%
RTL38051.91-0.17%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel