Alte AMENZI, de mii de lei, pentru șoferi. Ce NU trebuie să facă

Simona Haiduc |
Data publicării:
Poate în felul acesta se educă și șoferii
Poate în felul acesta se educă și șoferii

Un nou proiect de OUG pus în dezbatere de Ministerul de Interne și care își propune să sancționeze și mai sever cmportamentul agresiv în trafic al șoferilor. Printre altele, se prevede introducerea unor amenzi usturătoare. 

Proiectul de OUG trebuie doar aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial pentru a se aplica. Proiectul vine să introducă în Codul rutier o interdicție nouă pentru șoferi - aceea de a avea, la volan, un comportament agresiv pe drumurile publice. Cei care vor încălca interdicția vor risca  amenzi ce se pot aplica persoanelor fizice la încălcarea regulilor de circulație - cele din clasa a patra de sancțiuni (între nouă și 20 de puncte-amendă). În prezent, având în vedere că punctul-amendă este de 145 lei, sancțiunile s-ar ridica la sume cuprinse între 1.305 și 2.900 lei.

Faptele pe care polițiștii rutieri le vor putea amenda pentru că sunt considerate agresive vor fi următoarele:

- folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase pentru a obliga nejustificat șoferul din față să elibereze banda de circulație;

- deplasarea succesivă de pe o bandă pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, pentru depășirea unui șir de mașini care circulă în același sens;

- circulația la o distanță foarte mică față de alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia ori în lateral, pentru a intimida șoferul acestuia;

- pornirea mașinii de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților;

- conducerea intenționată a mașinii prin accelerarea repetată a motorului, pentru a stânjeni persoanele din preajma drumului public;

- mersul cu spatele cu mașina pentru intimidarea celor care circulă în spate;

- întoarcerea mașinii prin folosirea frânei de mână;

- realizarea intenționată a unui derapaj controlat al mașinii pentru a o întoarce sau a o roti;

- conducerea motocicletei (sau a mopedului) ridicată pe o singură roată.

Conform inițiatorilor proiectului de OUG, sancționarea comportamentului agresiv în trafic este necesară pentru a spori siguranța circulației. Asta în condițiile în care Codul rutier nu cuprinde acum nicio prevedere care să detalieze ce înseamnă comportament agresiv în trafic, darmite vreo sancțiune în acest sens.

Citește și Amenzi usturătoare pentru cei care nu declară la frontieră acest lucru

„În prezent, legislația din domeniul circulației pe drumurile publice nu definește expres comportamentul neadecvat în trafic al unui conducător de vehicul, care poate influența siguranța circulației, poate pune în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor sau poate aduce prejudicii proprietății publice ori private. Comportamentul pe care trebuie să-l manifeste în trafic participanții derivă din regulile de circulație, precum și din obligațiile și interdicțiile stabilite în sarcina acestora.

Pe fondul adoptării unui comportament neadecvat în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, au fost înregistrate numeroase evenimente rutiere cu consecințe deosebit de grave. Pentru combaterea acestui fenomen tot mai des întâlnit pe drumurile publice, este necesară definirea comportamentului agresiv, precum și introducerea sancțiunilor corelative adoptării acestui comportament”, explică inițiatorii în nota de fundamentare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9766
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.7317
Diferența 0.0147
Zi precendentă 4.717
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470731.44RON
1 ETH = 15905.58RON
1 LTC = 428.15RON
1 XRP = 6.73RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17179.62-0.71%
BET-BK3184.19-1.16%
BET-EF925.66-0.40%
BET-FI60567.08-0.16%
BET-NG1216.29-0.28%
BET-TR37886.75-0.72%
BET-TRN36825.68-0.72%
BET-XT1475.39-0.68%
BET-XT-TR3198.48-0.68%
BET-XT-TRN3115.51-0.68%
BETAeRO917.52-0.46%
BETPlus2542.73-0.69%
RTL38139.92-0.43%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel