Alocațiile pentru copii vor crește, dar nu se știe procentul

DCBusiness Team |
Data publicării:
Copii
Copii

Conform prevederilor legislative, valoarea alocaţiei pentru copii se indexează cu rata medie anuală a inflației.

Ordonanța de Urgență nr. 126, din 2021, stabilește că, ”începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”. 

Problema este că deocamdată Institutul Național de Statistică (INS) nu a publicat nivelul inflației din 2023 și, prin urmare, nu se știe procentul de creștere a acestui ajutor.  

Este bine de precizat că, dacă după indexarea alocației de stat pentru copii rezultă fracțiuni în bani, cuantumul se rotunjește la leu în favoarea beneficiarului, potrivit legii. În situația în care în urma indexării rezultă un cuantum mai mic decât cel acordat, atunci se menține cuantumul în plată.

Anul trecut, după ce s-a aplicat indexarea aferentă în luna februarie, alocațiile acordate copiilor au avut următoarele valori: 

- 683 de lei - pentru copiii cu vârsta de până la doi ani (sau de până la trei ani, în cazul copiilor cu dizabilități);

- 277 de lei - pentru copiii cu vârsta între doi și 18 ani (precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale);

- 683 de lei - pentru copiii cu dizabilități cu vârsta între trei și 18 ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 373152.57RON
1 ETH = 7079.37RON
1 LTC = 334.34RON
1 XRP = 9.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel