Alocațiile copiilor, mărul discordiei. Când se dublează aceastea

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Alocatiile cresc în aprilie
Alocatiile cresc în aprilie

Alocațiile copiilor vor fi dublate conform unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului dar mărirea acestora depinde de adoptarea legii bugetului de către Klaus Iohannis care momentan a respins-o. Totuși, se așteaptă un armistițiu cel mai probabil în martie. 

Alocațiile copiilor vor fi majorate ca și cuantum nu doar pe hârtie începînd cu luna ulterioară aprobării lor, astfel că data estimată pentru acest lucru ar fi după 1 aprilie 2019.

Ordonanța de urgență a Executivului a apărut vineri în Monitorul Oficial și stipulează că alocațiile copiilor se vor majora după ce intră în vigoare Legea bugetului de stat pe 2019.

Pe 6 martie legea va ajunge la CCR astfel că cel mai optimist pronostic ar fi că alocațiile vor fi mărite în luna aprilie.

Cu cât se măresc alocațiile

Pentru copii în vârstă de până la doi ani se vor majora de la 200 la 300 de lei pe lună. Copiii ce au mai puțin de 18 ani vor primi sume majorate de 84 la 150 de lei pe lună.

300 de lei vor primi și copiii sau tinerii cu handicap cu vârsta de până la 18 ani.

În 2018, statul a plătit în medie aproximativ 350 de milioane de lei pentru alocațiile copiilor.

Citește și:Majorare alocații copii. Decizie neașteptată a Senatului României

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 457387.57RON
1 ETH = 13322.97RON
1 LTC = 609.26RON
1 XRP = 12.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel