Publicitate
Actualizare 14:07 - Liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, a murit vineri după ce s-a prăbușit și și-a pierdut cunoștința în colonia penală de la nord de Cercul Polar Arctic, unde își ispășea o lungă pedeapsă cu închisoarea, a anunțat serviciul penitenciar rus.
Navalny, de departe cel mai celebru lider al opoziției din Rusia, a ajuns cunoscut în urmă cu mai bine de un deceniu, ridiculizând elita din jurul președintelui Vladimir Putin și lansând acuzații de corupție pe scară largă. El avea 47 de ani.
Serviciul penitenciar federal al Districtului autonom Yamalo-Nenets a precizat într-o declarație că Navalnîi "nu s-a simțit bine" după o plimbare în colonia penală IK-3 din Kharp, la aproximativ 1.900 km nord-est de Moscova.
Navalnîi, a precizat serviciul penitenciar, și-a pierdut cunoștința aproape imediat.
"Personalul medical al instituției a sosit imediat, iar o echipă de ambulanță a fost chemată", a precizat serviciul penitenciar.
"Au fost efectuate toate măsurile de resuscitare necesare, care nu au dat rezultate pozitive. Medicii de pe ambulanță au constatat decesul deținutului."
"Cauzele decesului sunt în curs de stabilire."
Putin a fost informat despre moartea lui Navalny, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Navalnîi a câștigat admirația opoziției disparate din Rusia pentru că s-a întors voluntar în Rusia în 2021 din Germania, unde fusese tratat pentru ceea ce testele de laborator occidentale au arătat că a fost o tentativă de otrăvire cu un agentul neurotoxic noviciok.
Navalny a declarat la vremea respectivă că a fost otrăvit în Siberia în august 2020. Kremlinul a negat că a încercat să îl ucidă și a spus că nu există dovezi că a fost otrăvit cu un agent neurotoxic.
Știrea inițială: Cel mai deschis critic al președintelui Vladimir Putin "s-a simțit rău după o plimbare, pierzându-și aproape imediat cunoștința", a declarat serviciul penitenciar, citat de Interfax.
Serviciile medicale nu au reușit să îl resusciteze, potrivit unui comunicat al serviciului, care nu a precizat cauza morții activistului în vârstă de 47 de ani.
Într-o declarație publicată pe site-ul său, Serviciul penitenciar federal al districtului autonom Yamalo-Nenets a precizat că Navalnîi "nu s-a simțit bine" după o plimbare vineri și "aproape imediat și-a pierdut cunoștința", notează Reuters.
Serviciu a mai precizat că a fost chemat personalul medical, dar că acesta nu a putut să-l resusciteze pe Navalnîi iar motivul decesului este în curs de stabilire.
Știre în curs de actualizare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.