Alexandru Rafila: Domnul Cîţu a fost în Parlament şi ne-a făcut analfabeţi

Antonia Popescu |
Data actualizării: | Data publicării:
Alexandru Rafila: Domnul Cîţu a fost în Parlament şi ne-a făcut analfabeţi
Alexandru Rafila: Domnul Cîţu a fost în Parlament şi ne-a făcut analfabeţi

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat joi că premierul Florin Cîţu ar trebui să le ceară scuze social-democraţilor pentru că i-a făcut "analfabeţi", să îşi asume faptul că nu a făcut nimic în privinţa combaterii pandemiei de COVID-19 şi abia apoi să invite specialiştii PSD la o discuţie.

"Domnul prim-ministru a făcut o invitaţie către PSD, nu a făcut o invitaţie către mine. (...) Nu ştiu dacă sunt principalul specialist (de la PSD - n.r.), poate că sunt cel mai greu. Combaterea pandemiei trebuie să fie un efort naţional, asta este clar pentru toată lumea. În al doilea rând, eu îmi aduc aminte că domnul Cîţu a fost în Parlament şi ne-a făcut analfabeţi. Eu, sigur, nu mă simt analfabet, cu atât mai puţin în raport cu domnul prim-ministru, dar în mod evident o astfel de invitaţie cred că trebuie să se întâmple după, în primul rând, scuze publice legate de atitudine şi de o asumare a nerealizărilor timp de trei luni", a spus Rafila într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD, întrebat dacă va merge la o întâlnire pe tema pandemiei, în cazul în care va fi invitat de premier.

Încă o localitate din Ilfov intră în carantină

Rafila a susţinut că premierul şi ministrul Sănătăţii nu au făcut nimic pentru combaterea pandemiei de COVID-19.

"Eu nu pot să stau trei luni de zile, să nu fac nimic ca ministru al Sănătăţii şi ca prim-ministru al României, după care vin şi te invit la un dialog ca să vedem împreună cum rezolvăm situaţia şi te şi insult între timp, ca să fiu sigur că invitaţia pe care ţi-o adresez nu va avea un răspuns pozitiv. Cred că sunt lucrurile care ar trebuie să dea de gândit, în general, încât astfel de derapaje să nu mai aibă loc", a afirmat deputatul PSD.

Luni, premierul Florin Cîţu declara că PSD vine cu mesaje "puţin confuze", dar este pregătit să asculte şi opinia specialiştilor din acest partid.

"Am văzut în spaţiul public, şi în special la cei de la PSD, la Opoziţia politică, mesaje puţin confuze. Pe de-o parte, acum câteva luni de zile ne spuneau că suntem prea relaxaţi şi că România este singura ţară din UE relaxată, acum vin şi ne spun că impunem restricţii. Eu sunt pregătit să ascult şi opinia specialiştilor din PSD. Specialiştii nu au culoare politică. Lupta pentru sănătatea românilor nu are culoare politică. Decât să dăm mesaje confuze şi politice în această perioadă, este momentul să stăm toţi la masă, specialiştii, şi să vedem care sunt cele mai bune măsuri pentru români, pentru sănătatea românilor", afirma el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7511
Diferența -0.0032
Zi precendentă 4.7543
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.7511 RON
GBP flag1 GBP = 6.0054 RON
CHF flag1 CHF = 5.2851 RON
AUD flag1 AUD = 3.0237 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3422 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0318 RON
NOK flag1 NOK = 0.4279 RON
SEK flag1 SEK = 0.4464 RON
XAU flag1 XAU = 448.4343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455605.78RON
1 ETH = 12758.41RON
1 LTC = 588.61RON
1 XRP = 11.81RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17504.32-0.12%
BET-BK3308.920.03%
BET-EF954.35-0.19%
BET-FI61635.62-0.85%
BET-NG1275.92-0.26%
BET-TR38599.95-0.12%
BET-TRN37519.03-0.12%
BET-XT1501.90-0.19%
BET-XT-TR3255.74-0.19%
BET-XT-TRN3171.32-0.19%
BETAeRO866.82-0.16%
BETPlus2582.24-0.14%
RTL38999.69-0.06%

Comunicate de presa

Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC
Vladimir Putin și Donald Trump, în 2017, în Vietnam / Foto Kremlin.ru.jpg
Turiști / Foto: Freepik

Avertizare de călătorie: Grevă naţională în Belgia

Posibile perturbări ale transportului public...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel