Al 8-lea continent al Pământului își dezvăluie, treptat, secretele

Simona Haiduc |
Data publicării:
Pare complicat pentru necunoscători, dar interesant pentru oricine
Pare complicat pentru necunoscători, dar interesant pentru oricine

La aproximativ un kilometru sub Pacificul de Sud se află 0 bucată de pământ de 2 milioane de kilometri pătrați, adică jumătate din mărimea Australiei. Dar oamenii de știință nu pot ajunge la o concluzie comună, dacă această masă terestră scufundată, numită Zealandia, este sau nu un continent. Unii susțin că, alții îi contrazic. 

"Nu este un munte, o țară sau o planetă. Nu există un organism oficial pentru aprobarea unui continent", a declarat Nick Mortimer, un geolog de la GNS Science, din Noua Zeelandă, pentru Business Insider. Deși definiția unui continent este controversată, colegii lui Mortimer au sugerat că un continent ar trebui să aibă limite clar definite, să ocupe o suprafață mai mare de 1 milion de kilometri pătrați, să fie deasupra scoarței oceanice și să aibă o crustă continentală.

„Dacă oceanele ar scădea, Zealandia s-ar ivi ca un platou înalt bine definit, deasupra fundului oceanului”, a spus Nick Mortimer. Problema este că, până de curând, cele mai vechi eșantioane luate de pe Zealandia aveau doar 500 de milioane de ani, în timp ce toate celelalte continente au mai mult de 1 miliard de ani. Surpriza a oferit-o un ultim studiu, potrivit căruie o parte a continentului scufundat este de două ori mai veche decât credeau anterior geologii, ceea ce ar putea întări argumentul lui Mortimer.

Citește și DESCOPERIRE nemaipomenită în Egipt. Îți ia, pur și simplu, ochii

Zealandia, termen inventat de geofizicianul Bruce Luyendyk în 1995, este alcătuit din Noua Zeelandă și un ansamblu de bucăți de crustă scufundate, desprinse vechiul supercontinent Gondwana acum aproximativ 85 de milioane de ani. Iar ultimul studiu ajunge la concluzia că scoarța acestuia a făcut, cândva, parte, dintr-un alt supercontinent numit Rodinia, format în urmă cu cel mul 1,3 miliarde de ani. Altfel spus, istoria geologică a Zealandiei începe cu mult mai devreme decât acum 500 de milioane de ani.

"Sperăm că Zealandia va apărea într-o bună zi pe hărțile lumii, că va fi predată în școli și că numele său va deveni la fel de familiar ca cel din Antarctica", a spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3756
Diferența -0.0050
Zi precendentă 4.3806
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 366912.66RON
1 ETH = 6855.12RON
1 LTC = 322.96RON
1 XRP = 9.06RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17092.060.18%
BET-BK3182.370.14%
BET-EF931.770.20%
BET-FI60494.520.62%
BET-NG1236.040.15%
BET-TR37690.860.18%
BET-TRN36635.380.18%
BET-XT1465.750.21%
BET-XT-TR3177.350.21%
BET-XT-TRN3095.000.21%
BETAeRO843.420.11%
BETPlus2522.160.18%
RTL38148.990.14%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel