Ajutor pentru plata facturilor. Ministrul Boloș a anunțat care va fi suma primită de români

DCBusiness Team |
Data publicării:
Există chiar și o limită de vârstă
Există chiar și o limită de vârstă

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a vorbit, la postul de televiziune Antena3 CNN despre ajutorul care va fi acordat românilor în lunile următoare.

”Voucherele pentru sărăcia energetică le vom primi, la Bruxelles a fost o discuție foarte aplicată despre regulile mari ale acestei forme de sprijin pentru oameni. Bugetul a rămas de un miliard de euro, care va fi alocat pentru voucherele de sărăcie energetică”, a spus Marcel Boloș, precizând că au fost analizate patru reguli ”de principiu, printre care cea referitoare la sărăcie energetică, deci pentru cei care nu își permit să își plătească facturile, dar trebuie să aibă și un consum energetic undeva de până în 150 kW/lună pe familie”.

Limitele valorilor minime ale consumului energetic 

Potrivit ministrului, ”sărăcia energetică este cea legată de consum, aici va avea cuvântul final coaliția, pentru că există o plajă între care poate varia limita minimă a acestui consum energetic, aproximativ 100-150 kW, până în 200 kWh, limita maximă”.

Marcel Boloș a explicat că ”până cum, venitul la voucherele sociale pentru produsele alimentare, care este un mecanism validat de către Comisia Europeană, avem plaja de venit de 1500 de lei. Încercăm să facem simulările și pentru ceea ce înseamnă plaja de beneficiari pentru 2000 de lei pe membru de familie, ceea ce ar însemna că vom crește numărul de beneficiari ai acestui voucher important, așteptat de către toate familiile vulnerabile și persoanele vulnerabile. Aceasta este acum limita de venit care a fost agreată de comisie și este mecanismul validat pentru voucherele sociale. 

Crește numărul beneficiarilor 

Ne amintim că la 1500 de lei, avem 2,4 milioane de beneficiari, și probabil, la 2000 de lei, numărul lor va crește până în jur de 4 milioane de beneficiari. Doar aici, pentru că discutăm de consumuri energetice, nu mai dăm la fiecare membru al familiei dacă este sub limita de venit de 1500 de lei, ci se va da pe punct de consum. 

Comisia și discuțiile pe care le-am avut la nivel de comisie au rămas să fie aceste sume limitate la o sumă fixă pe care o vom putea-o acorda lunar, discuția a fost până în 100 de lei să fie pe punct de consum lunar, dar este iarăși un subiect de discuție la nivelul coaliției. 100 de lei pentru fiecare punct de consum, adică o gospodărie este considerată un punct de consum. Deci nu vom da bani pe membru de familie, ci pe gospodărie. 

Ajutor de tip one off

Banii vor fi pentru sezonul de iarnă, pentru perioada în care sunt oamenii afectați. Sezonul de iarnă începe din decembrie, însă este posibil să fie un ajutor de tipul one off, adică să se acorde o singură dată pentru toate lunile acestea care sunt considerate luni care au un mare consum energetic, începând cu luna noiembrie, decembrie. Adică 100 de lei pentru sezonul de frig care începe în luna noiembrie și se termină în luna martie-aprilie. 

În discuția cu Comisia Europeană a fost că acești bani să fie folosiți pentru orice tip de consum energetic. Adică energie electrică, gaze naturale, energie termică, încălzire termică, deci practic ar fi un ajutor pentru sărăcia energetică, pe familie, care este posibil să fie acordat o singură dată. Cuantumul este unul orientativ, pe care l-am avut în discuția cu Comisia Europeană, iar decizia finală va fi luată în coaliție. 

Limită de vârstă

Foarte importantă este și vârsta. Este o limită de vârstă care, în momentul de față, este undeva în jur de 60 de ani. Să nu uităm că la voucherele sociale noi avem peste 65 de ani limita de vârstă. Aici limita este de 60 de ani, pentru că se consideră că sub această vârstă capacitatea de muncă încă există, iar peste 60 de ani capacitatea de muncă este redusă. Și practic încercăm să intervenim cu banii spre acele grupuri sociale defavorizate și să intre cu adevărat sprijinul în compensarea facturilor pentru familiile vulnerabile”, a mai spus Marcel Boloș la Antena 3 CNN. 

Citește și Câtă economie a făcut populația la electricitate. Date INS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 472113.62RON
1 ETH = 15890.92RON
1 LTC = 438.51RON
1 XRP = 6.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel