Publicitate
Anul acesta ajutorul de înmormântare a scăzut de la 5.429 de lei, cât a fost în 2020 la 5.380 de lei, scăderea fiind de fix 49 de lei.
Cine sunt beneficiarii acestei sume de bani
Acest sprijin se acordă în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului și se acordă după caz astfel:
soţului supravieţuitor;
copilul;
părintelui;
tutorelui;
curatorului;
oricărei persoane care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces, dacă nu există altă solicitare din partea persoanelor menţionate mai sus.
În cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului ajutorul de deces se achită asiguratului sau pensionarului al cărui membru de familie a decedat.
Membru de familie, în sensul legii, poate fi soțul sau soția, copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani, copiii indiferent de vârstă, aflaţi în întreţinere, dacă au devenit inapţi pentru muncă din cauza stării de sănătate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv 26 de ani ori părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi
În situaţia în care membrul de familie decedat era un copil inapt pentru muncă, în vârstă de peste 18 ani, ajutorul de deces se acordă cu condiţia prezentării unui act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă cauza care l-a făcut inapt pentru muncă şi data ivirii acesteia.
Ajutorul de deces se achită în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare de către:
casa teritorială de pensii, în cazul decesului pensionarului sau al asiguratului respectiv al unui membru de familie al acestuia;
instituţia care gestionează bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cazul decesului şomerului, respectiv al unui membru de familie al acestuia.
Calculează singur când vei ieşi la pensie şi cât vei încasa. Formula momentului
Actele necesare acordării ajutorului de deces, după caz, sunt:
cerere pentru acordarea ajutorului de deces (anexa nr. 11);
certificat de deces (original şi copie);
act de identitate al solicitantului (original şi copie);
acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);
dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);
act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);
adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).
adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz.
dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declaraţie pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces, dupa caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.