Ajutor de DECES. Cine poate beneficia și cum

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Ajutorul de înmormântare se acordă nu numai pensionarilor
Ajutorul de înmormântare se acordă nu numai pensionarilor

Ajutorul de deces se acordă la cerere, pe baza certificatului de deces și se asigură din bugetul asigurărilor sociale de stat.

În cazul salariatului, ajutorul de deces se achita tot de casa teritorială de pensii, în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare.
 
Beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovadă că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face dovada, prin orice mijloc de probă admis de lege, că a suportat cheltuielile.

Dovada că au fost suportate cheltuielile ocazionate de deces se face cu înscrisuri doveditoare în acest sens, inclusiv cu declarație pe propria răspundere a solicitantului ajutorului de deces.
 
În cazul persoanelor care nu au legătură cu persoană decedată (oricare persoană care face dovadă) dovada că au fost suportate cheltuielile ocazionate de deces se face prin înscrisuri doveditoare în acest sens sau prin declarație pe propria răspundere autentificată.
 
Conform art. 110 din Normele metodologice de aplicare a Legii 263/2010, în înțelesul legii, cu privire la acordarea ajutorului de deces, membrii de familie pot fi:
 
a) soțul/soția;

b) copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial ori cei încredințați spre creștere și educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârstă de 26 de ani, precum și copiii incapabili de muncă, indiferent de vârstă, dacă și-au pierdut capacitatea de muncă înaintea varstelor menționate;

c) părinții și bunicii oricăruia dintre soți.

Citește și: Ajutorul de înmormântare s-a majorat. Noi reglementări

Documente necesare
 
Ajutorul de deces se acordă, după caz, pe baza următoarelor documente:

a) cerere pentru acordarea ajutorului de deces, potrivit modelului prevăzut în anexă nr. 11;

b) certificat de deces (original și copie);

c) act de identitate al solicitantului (original și copie);
 
d) acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original și copie);

e) dovadă că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original și copie);

f) act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boală care l-a făcut inapt și dată ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);

g) adeverință care să certifice că, la dată decesului, membrul de familie cu vârstă cuprinsă între 18 și 26 de ani urmă o formă de învățământ organizată potrivit legii (original).

Conform art. 16 din Legea 16/2021 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 238 din 9 martie 2021, cuantumul ajutorului de deces, se stabilește, în condițiile legii, în cazul:

a) asiguratului sau pensionarului, la 5.380 lei;

b) unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, la 2.690 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7849
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.7843
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.7849 RON
GBP flag1 GBP = 5.9466 RON
CHF flag1 CHF = 5.2707 RON
AUD flag1 AUD = 2.9790 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.3203 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4231 RON
SEK flag1 SEK = 0.4340 RON
XAU flag1 XAU = 427.4000 RON
Monede Crypto
1 BTC = 498543.42RON
1 ETH = 15511.02RON
1 LTC = 618.83RON
1 XRP = 14.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17013.030.05%
BET-BK3193.06-0.02%
BET-EF924.14-0.03%
BET-FI62958.960.93%
BET-NG1228.45-0.03%
BET-TR37516.560.05%
BET-TRN36466.020.05%
BET-XT1467.600.10%
BET-XT-TR3181.400.10%
BET-XT-TRN3098.890.10%
BETAeRO885.200.27%
BETPlus2513.370.03%
RTL37916.880.08%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel