Airbus va face anul acesta peste 13.000 de angajări

Mara Ivan |
Data publicării:
Foto: Airbus.com
Foto: Airbus.com

În timp ce alții dau afară, concedieri de mii de oameni fiind anunțate atât în sectorul bancar mondial, dar și de marii giganți ai IT-ului, grupul Airbus are cu totul alte planuri. 

Grupul aeronautic european Airbus SE a anunţat că în 2023 vrea să recruteze pe plan global peste 13.000 de persoane, transmit Bloomberg şi Reuters.

Noile angajări vor sprijini majorarea producţiei de avioane comerciale şi vor ajuta Airbus să facă faţă provocărilor din domeniul spaţial, al apărării şi al elicopterelor. Aproximativ 7.000 din aceste slujbe vor fi locuri de muncă nou create.

Peste 9.000 de noi slujbe vor fi în Europa, iar restul la reţeaua globală a companiei.

Airbus a precizat că în 2022 a angajat deja acelaşi număr de persoane iar în prezent are peste 130.000 de angajaţi pe plan global.

Airbus caută angajaţi din industria tehnologiei care recent au fost disponibilizaţi, ca parte a reorganizării forţei de muncă în acest sector, pentru a dezvolta tehnologii de ultimă generaţie şi a accelera livrările.

Grupul aeronautic european analizează angajarea unora din persoanele concediate de giganţii tehnologici, în special dacă au competenţe în zonele în care Airbus încearcă să-şi extindă activitatea, a explicat directorul de resurse umane, Thierry Baril. Pe lângă tradiţionalele locuri de muncă din domeniul producţiei, Airbus caută să extindă angajările pe segmentul cibernetic, digital şi al noilor energii.

În ultimele săptămâni giganţii tehnologici şi-au redus forţa de muncă, după creşterea semnificativă din pandemie. Printre firmele care au anunţat concedieri masive se află IBM, SAP SE, Microsoft Corp, Alphabet Inc şi Amazon.com Inc.

Cele mai multe angajări ale Airbus în 2023 - aproximativ două treimi - vor fi în Franţa, Germania, Marea Britanie şi Spania, a declarat Baril. 

Citește și Google ar putea concedia 10.000 de angajați "neperformanți"

Un purtător de cuvânt al Google a refuzat să comenteze posibilele reduceri de personal. Acesta a declarat că societatea a implementat un nou sistem, numit Googler Reviews and Development (GRAD), pentru a "stabili obiective clare și pentru a oferi angajaților un feedback regulat" cu privire la performanțele lor. Confruntat cu o scădere a veniturilor din publicitate și cu o înrăutățire a condițiilor economice, gigantul internetului a dat de înțeles că intenționează o reducere a costurilor și o îmbunătățire a productivității. În iulie, Sundar Pichai, CEO-ul Alphabet, a prezentat un plan numit Simplicity Sprint, care ar trebui să asigure companiei ”20% mai multă eficientă". ....

Citește și Microsoft vrea să dea afară aproape 10.000 de angajați

În ultimele luni şi alte nume mari din sectorul tehnologiei au anunţat restructurări de personal. Amazon şi Salesforce au precizat, la începutul acestei luni, că vor concedia aproximativ 18.000, respectiv 8.000 de salariaţi. Meta, firma mamă a Facebook şi Instagram, a lansat şi ea un plan de restructurări vizând 11.000 de posturi în luna noiembrie 2022. În cazul Microsoft, grupul a mai demarat două programe de restructurări, unul în luna iulie 2022 care a vizat mai puţin de 1% din efective iar cel de-al doilea în octombrie şi care a vizitat mai puţin de 1.000 de persoane. În paralel Microsoft, care numără acum 221.000 de angajaţi, a angajat aproximativ 75.000 de persoane începând din 2019. ....

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454981.93RON
1 ETH = 15835.87RON
1 LTC = 484.45RON
1 XRP = 10.41RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16904.471.05%
BET-BK3157.140.89%
BET-EF916.950.92%
BET-FI61134.08-0.44%
BET-NG1216.610.75%
BET-TR37277.191.05%
BET-TRN36233.371.05%
BET-XT1457.540.83%
BET-XT-TR3159.570.83%
BET-XT-TRN3077.620.83%
BETAeRO877.700.48%
BETPlus2498.611.01%
RTL37618.140.97%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel