AFM: Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 se suspendă

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

Începând din data de 26 septembrie 2023, Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 se suspendă ca urmare a Hotărârii Curții de Apel Oradea nr. 199/2023 în dosarul 3168/111/2023.

"Începând de astăzi, 26 septembrie 2023, Programul Casa Verde Fotovoltaice se suspendă ca urmare a Hotărârii Curții de Apel Oradea nr. 199/2023 în dosarul 3168/111/2023 prin care se admite cererea formulată de reclamanta DHELECTRIC SYSTEMS SRL, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei de soluționare a contestației privind respingerea dosarului de validare al reclamantei DHELECTRIC SYSTEMS SRL ca și instalator publicat pe site-ul AFM în data de 28 august 2023 și suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validați, de alegere a acestora de către beneficiari și de încheiere a contractelor de participare și de finanțare până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului 3168/111/2023.

Administrația Fondului pentru Mediu va depune cerere de recurs la Curtea de Apel Oradea în vederea deblocării și reluării Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 în cel mai scurt timp.

Administrația Fondului pentru Mediu a respectat întocmai toate procedurile privind validarea/invalidarea instalatorilor prevăzute în Ghidul de finanțare a Programului Casa Verde Fotovoltaice, inclusiv în cazul respingerii dosarului depus de DHELECTRIC SYSTEMS SRL.

Astfel, în data de 12 mai 2023, Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat prin intermediul aplicației informatice aferente Programului Casa Verde Fotovoltaice, în conformitate cu art. 12, alin. (2) din Ghidul de finanțare, instalatorului DHELECTRIC SYSTEMS SRL să încarce în aplicație în termen de 5 zile lucrătoare, atestatul emis de ANRE de tip B sau alte atestate care includ competențele de tip B, fiind un document care lipsea din dosarul depus în vederea participării în program. Conform art. 12, alin. (3) din ghid, lipsa acestui document atrage respingerea cererii de validare dacă nu se transmite instituției prin intermediul aplicației informatice aferente Programului Casa Verde Fotovoltaice în termen de 5 zile lucrătoare.

Ca urmare a neîncărcării documentului lipsă în aplicația informatică în termen de 5 zile lucrătoare, dosarul instalatorului DHELECTRIC SYSTEMS SRL a fost respins. Decizia de respingere a dosarului a fost contestată de instalatorul DHELECTRIC SYSTEMS SRL. De asemenea, în urma reanalizei în cadrul Comisiei de soluționare a contestațiilor, s-a confirmat motivul de respingere, decizie ce a fost postată în data de 28 august 2023 pe site-ul AFM.

Administrația Fondului pentru Mediu va depune toate eforturile pentru a clarifica situația și pentru a debloca și relua Programul Casa Verde Fotovoltaice în cel mai scurt timp."

Serviciul Comunicare

Administrația Fondului pentru Mediu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9771
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.5636
Diferența -0.0041
Zi precendentă 4.5677
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9771 RON
USD flag1 USD = 4.5636 RON
GBP flag1 GBP = 5.9026 RON
CHF flag1 CHF = 5.1699 RON
AUD flag1 AUD = 2.8705 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.1638 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4279 RON
SEK flag1 SEK = 0.4528 RON
XAU flag1 XAU = 427.5571 RON
Monede Crypto
1 BTC = 377654.97RON
1 ETH = 8551.91RON
1 LTC = 414.15RON
1 XRP = 10.17RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17437.38-0.57%
BET-BK3279.77-0.29%
BET-EF947.02-0.76%
BET-FI61679.25-0.38%
BET-NG1260.33-0.84%
BET-TR38452.33-0.57%
BET-TRN37375.54-0.57%
BET-XT1497.18-0.57%
BET-XT-TR3245.53-0.57%
BET-XT-TRN3161.39-0.57%
BETAeRO864.070.33%
BETPlus2574.80-0.52%
RTL38743.25-0.64%

Opinii

Analistul financiar Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

China se îndreaptă spre Europa! Negrescu: Cum poate profita România de această schimbare?

Analistul financiar Adrian Negrescu a vorbit,...

Vladimir Putin / Foto: kremlin.ru

WSJ: Răbdarea lui Putin dă roade: Occidentul începe să cedeze

După ani de izolare și sancțiuni, răbdarea lui...

Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Comunicate de presa

ANAF / Foto: DCBusiness
Stejara Pircan, Senior VP eMAG pentru România, Bulgaria și Ungaria
Restaurant

Controale OPC ”la cerere” la restaurantele de pe Litoral

Asociația Patronală RESTO Constanța a demarat...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel